Vineri, 25 Iunie 2010 – o zi perfecta pentru un concert de (electro)tango, nu? Asa am crezut si eu atunci cand am cumparat biletele, imi imaginam o dupa-amiaza calduta si o seara pe masura – in schimb, am avut parte de o ploaie foarte enervanta si temperaturi de noiembrie. Not that nice.

Nu mica mi-a fost mirareaa sa vad oameni dansand tango in ploaie, la mai mult de o ora inainte de inceperea concertului – nu stiu daca erau de la vreo scoala de dansatori sau doar voiau sa sfideze vremea urata de afara, dar mi-a placut la nebunie!

Odata ajunsi in sala, situatia s-a schimbat radical – venisem pregatit pentru un show in primul rand al publicului, asa cum vazusem in nenumarate filmulete de pe youtube, unde sali pline dansau impreuna pe ritmurile franco/argentinienilor. No such luck here, din pacate – am vazut unul, maxim doua cupluri care dansau nestingherite printre randuri, restul fiind “ca la teatru”.

A fost prima data cand i-am vazut pe Gotan, dar mi-a placut. N-a fost genul de show exploziv, care sa smulga minute de aplauze frenetice, ci mai degraba un spectacol discret, de bun-simt. N-au venit nici cu dansatori, ci s-au concentrat doar pe ce cantau, ritmurile fiind excelent de bine acompaniate de imaginile de pe ecranul de proiectie din spatele lor.

Ma asteptam sa aud mai multe melodii “clasice”, macar Revancha del Tango sau Last Tango in Paris, dar n-a fost cazul. In fond, a fost un concert de promovare pentru “Tango 3.0” si n-avea cum sa ma deranjeze prea tare ca acesta a fost centrul atentiei. Si e chiar un album foarte reusit, o idee mai matur decat ce au lansat pana la el.

  

Per total, a fost un show impecabil, mult peste asteptarile mele – anumite momente m-au lasat cu gura cascata (gen doamna din penultima poza, care canta fara nici o problema la trei instrumente simultan).

Chiar daca nu am avut parte si de dansatori (fie ca erau adusi de trupa, fie ca erau din public), senzatia ramasa dupa concert a fost ca ar fi putut canta si 10 ore fara sa ma plictisesc vreun pic. O bila neagra pentru public, totusi – nu au cerut bis, pur si simplu au parasit scena plictisiti la finalul concertului.

1 Comments Continue reading

Finally, dupa ce la anterioarele concerte am absentat din motive absolut stupide – anul acesta voi fi acolo.

Traiasca faimosul Carturesti si POS-urile lor care nu functioneaza, noroc ca am fost incapatanat si nu mi-am bagat picioarele cand am stat 30 min in trafic ca sa ajung la ei si inca 15 la coada, ca sa aflu dupa aia ca la ei nu se poate plati cu cardul si ca cel mai apropiat bancomat Raiffeisen e la 2 KM.

Anyway, ne vedem la Sala Palatului / Zone Arena!

1 Comments Continue reading

Din cand in cand descopar cate un album care ma prinde intr-un asemenea mod, incat nu mai pot asculta altceva pana nu il “epuizez”. E cazul si acestul Hang On Little Tomato, semnat de trupa americana Pink Martini.

Fara a ma teme ca exagerez, va spun inca de la inceput ca Hang On Little Tomato este un album unic, asa cum n-am mai ascultat de foarte mult timp.
Trupa ne propune o mixtura de tango, jazz si salsa, pigmentata cu melodii “imprumutate” din anumite zone ale lumii: astfel, avem melodii atat in engleza, cat si in italiana, franceza, croata, spaniola si chiar in japoneza. Cu toate ca multitudinea de culturi muzicale abordate ne plimba pe intreg globul, nu am avut nici macar o secunda impresia ca Pink Martini canta “world music”, ci are un stil extrem de bine definit.

Pink Martini imbina perfect orchestralele cu vocalul excelent al solistei China Forbes. Da, vocea ei este incantatoare, dar este doar jumatate din ceea ce inseamna muzica lor: instrumentalele sunt in egala masura atractia trupei – acest echilibru fiind chiar un mare atu al albumului.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu consider Hang On Little Tomato un adevarat festin muzical. Practic, nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu un ritm, ca am fost imediat propulsat catre un altul, melodiile antrenante imbinandu-se perfect cu cele mai lente. Poate ca albumul este putin in afara erei muzicii pe care o propune, dar suna al naibii de bine.
Nu avem piese “de umplutura”, fiecare fiind o demonstratie de eleganta si forta muzicala.

Sigur, cu siguranta trupa este cunoscuta (macar la noi) pentru piesa Lilly, a carei reprezentatie live o puteti viziona aici. Fara discutie, este o melodie foarte buna. Dar, in comparatie cu restul albumului, mi-a parut putin cam traditionala.

Ar fi absurd sa va recomand anumite piese de pe album – sincer, nici nu cred ca as putea sa aleg doar cateva, din moment ce mi-au placut absolut toate in egala masura. Cele mai interesante mi s-au parut Anna (el negro zumbon), Unna Notte a Napoli (o melodie superba) si perla neagra a albumului, cantata in japoneza: Kikuchiyo to Mohshimasu (unde vocea principala este Timothy Nishimoto, iar China este doar in background vocals).

 

Chiar daca versiunile de studio ale melodiilor suna foarte bine, e nevoie sa le auziti si live pentru a vedea ce inseamna de fapt spectacolul muzical propus de Pink Martini. In acest scop, v-am atasat doar versiuni live ale melodiilor.

Prin Hang On Little Tomato, Pink Martini a reusit sa readuca in prim-plan o muzica extraordinara, dar care isi pierduse din sustinatori, in ultimul deceniu. Nu pot decat sa va recomand din suflet acest album – va asigur ca veti avea o experienta incredibila!

2 Comments Continue reading

Tango-ul s-a nascut in Argentina. Si, dupa cum doar argentinienii au fost capabili sa creeze o muzica atat de eleganta si de placuta urechii, tot ei sunt cei care, la mai bine de 150 de ani de cand o canta, reusesc sa o reinventeze.

Bajofondo Tango Club, sau mai pe scurt Bajofondo, inseamna opt artisti din Argentina si Uruguay – reuniti cu un singur scop: crearea unui nou stil de tango. Luati o mostra de electro-tango (remember Gotan?), adaugati cateva portii mici – dar bine dozate – de chillout, jazz, trip-hop si chiar d’n’b, si veti avea portretul muzicii denumita de ei Tango Fusion.

Produsul final suna pur si simplu incantator. Dupa ce Gotan Project, despre care v-am povestit deja, mi-au deschis apetitul pentru electro-tango, acesti Bajofondo au venit ca un cadou de Craciun (primit devreme) pentru mine .

Observati cat de seaca pare descrierea muzicii lor? Simpla enumerare a genurilor pe care aceasta le combina nu pare sa reprezinte mare lucru, in comparatie cu efectul auditiei: suntem plimbati, suciti si rasuciti de acordurile de vioara, apoi energizati de catre ritmurile de d’n’b, linistiti de pian si acordeon – apoi trimisi intr-o noua calatorie similara, dar in cu totul alt tempo. Si albumul se incheie, parand ca au trecut doar cateva secunde din prima piesa – fata de timpul real de 16 melodii.

Judecat la rece, albumul lasa impresia ca a fost foarte atent construit – avem atat piese instrumentale, cat si cu parte vocala, avem melodii numai bune de dansat alternate cu balade, invitatii speciali condimentand ritmurile intr-un mod foarte placut. Prezente notabile ar fi Elvis Costello, Gustavo Cerati, dar si … Nelly Furtado .

Sper ca muzica acestor excelenti artisti v-a oferit aceleasi senzatii ca si mie.
Va las in compania lui Juan Subira de pe Hoy (una din preferatele mele).

0 Comments Continue reading

Nici nu va puteti imagina de cat timp ma abtin sa scriu despre acest album. Am crezut si cred in continuare ca nu am suficienti ani in spate pentru a putea vorbi despre ceea ce reprezinta Gotan Project pentru industria muzicala actuala.

Nu am fost printre norocosii care i-au vazut live la Sala Palatului – decizie pe care am regretat-o ulterior. Din cate am citit, a fost unul dintre cele mai interesante show-uri muzicale pe care le-a vazut Romania.

Inainte de a va vorbi despre La Revancha Del Tango, va invit sa vizionati un fragment din cel mai recent concert al acestora (in Amsterdam) – va veti putea face o idee despre ce inteleg Gotan prin “a face muzica”. Personal, consider ca este ceva ce iubitorii de tango nu au voie sa rateze.

La Revancha Del Tango, albumul de debut al trioului francez-elvetian-argentinian, este o demonstratie ca tangoul nu este un gen muzical mort. Folosind ca baza fragmente din muzica anilor ’30, mixata si combinata cu sample-uri proprii, RDT este pur si simplu impresionant.

Ca puncte tari ale RDT, trebuie mentionate Last Tango in Paris (fara indoiala, cea mai armonioasa si interesanta dintre toate piesele), Chunga’s Revenge (un cover foarte atmosferic dupa celebra piesa a lui Frank Zappa) si El Capitalismo Foraneo (o idee diferita, ca abordare, fata de tema albumului).

Cea din urma este, intamplator, si piesa care mi-a starnit curiozitatea fata de aceasta trupa (m-am lovit de ea prin 2003, in timp ce ascultam o compilatie numita Liquid Sounds).

La Revancha Del Tango este o experienta extrem de interesanta. Melancolic, pe alocuri nostalgic, albumul este doar un intro pentru ceea ce este adevarata experienta Gotan: Live-urile. Sample-urile, mixerele, computerele se preschimba in instrumente reale, organizarea aducand aminte de marii clasici pe care incearca sa ii “invie”.

Sper sa am ocazia sa ii vad live in viitorul apropiat.

3 Comments Continue reading