The Jolly Boys – Great Expectation
Oct 11
Mor de ras. Nu exagerez, de aseara rad incontinuu – motivul fiind acest album.
Nu numai ca n-am auzit in viata mea de acesti jamaicani, dar sunt recunoscator lui Petru de la Guerrilla pentru ca i-a inclus in playlist-ul de aseara.
A fost “love at first hearing”, in mod cert. Avem in fata un album exclusiv de cover-uri (de la Iggy Pop, Orbital sau Blondie pana la Amy Winehouse cu al ei Rehab), dar asta un soi de understatement: de fapt, sunt niste reinventari geniale ale unor piese si-asa excelente.
De ce rad, atunci? Pai… va las sa urmariti Rehab, pentru ca nu imi gasesc cuvintele:
Exact, sunt reali. 
Imaginati-va ca acesti seniori (in sensul real al cuvantului) canta de prin anii ‘50. Nu stiu unde au stat ascunsi pana acum, dar abia astept sa pun mana pe albumele lor mai vechi.
Si nu, nu e raggae – e mento, precursorul acestuia. Iar motive pentru a va recomanda Great Expectation ar fi mai mult decat suficiente:
Lista completa a pieselor de pe album:
1. The Passenger (Iggy Pop)
2. Perfect Day (Lou Reed)
3. Rehab (Amy Winehouse)
4. Nightclubbing (Iggy Pop)
5. Hangin` On The Telephone (Blondie)
6. Do It Again (Steely Dan)
7. Riders On The Storm (The Doors)
8. Golden Brown (The Stranglers)
9. I Fought The Law (The Crickets)
10. Ring Of Fire (Johnny Cash)
11. Blue Monday (Orbital)
12. You Can`t Always Get What You Want (Rolling Stones)
Skye + Tequilla = Love: Morcheeba @ Sala Palatului
Oct 08“Do you want to hear a song from MY new album?” intreba ea undeva pe la jumatatea concertului. Evident ca publicul a izbucnit intr-un “YEEEES” frenetic, dar un detaliu le cam scapa tuturor – nu era albumul EI, era al trupei in care canta. Se pare ca unele lucruri se uita mai greu (daca nu stiti la ce ma refer, Skye Edwards s-a intors in Morcheeba dupa o incercare de cariera solo).
A fost doar amuzant momentul, sunt sigur ca nimeni nu a fost cu adevarat oripilat de aceasta mica “scapare” din partea ei.
Dar sa incepem cu inceputul, pentru ca nu toata lumea stie despre ce vorbesc…
6 Octombrie 2010, Sala Palatului, Morcheeba – dupa ce i-am “scapat printre degete” in 2009 (cand au cantat in Fratelli, fara Skye), era aproape ilegal sa repet greseala. La opt fara cateva minute, stateam cuminte pe locul din sala.
In deschidere – Antarctica, un soi de Hooverphonic-Portishead-wannabe romanesc, un duo care intai ne-a adormit – apoi pur si simplu ne-a enervat. La inceput au fost banali, apoi au devenit enervanti. Inchipuiti-va un chin de aproape o ora (nici macar Martina n-a cantat atat in deschidere la Massive Attack – si fata aia chiar avea ce canta) si veti avea o parte din starea mea psihica de la ora noua. Mai erau 20 de minute pana incepea efectiv concertul si deja eram nervos.
”This better be worth it”, gandeam. Si chiar a fost, dupa cum urma sa vad.
Si-a aparut Skye, moment in care orice urma de nerv a disparut instantaneu – la un metru si (maxim!) jumate, englezoaica este energie pura. Nu a fost nevoie sa rosteasca mai mult de doua-trei fraze si lucrurile au revenit la normal. Showtime!
Eram curios ce vor canta – nu ma incanta ideea de un concert exclusiv Blood Like Lemonade, si am fost placut surprins: au inceput cu Big Calm (Big Sea si extraordinara Friction, care a ridicat oamenii in picioare), apoi au alternat Who Can You Trust? cu Charango.
Abia atunci a avut loc “evenimentul” despre care va spuneam la inceputul articolului. Fie ca a fost regizat sau doar sincer, ceea ce toata lumea urma sa vada era ca, per total, asistam la un concert Skye – Morcheeba fiind doar un soi de “special guest”.
Repet ceea ce am spus si in articolul despre Blood Like Lemonade – Skye fura tot show-ul, fie ca e pe scena sau pe disc, dar asta NU ESTE UN LUCRU RAU.
Credeti-ma pe cuvant – aceasta englezoaica este absolut incredibila! A dansat non-stop, a ras fara oprire (de cateva ori oprindu-se sa ne spuna ca ii e greu sa se concentreze la concert din cauza ca se distreaza prea tare in compania noastra), a baut tequilla si – in general – ne-a tinut pe toti in priza in fiecare secunda!
Dupa “reprezentatia” aceasta, Skye urca vertiginos in topul vocilor mele preferate – e o reala placere sa o asculti live, muuuult peste orice de pe inregistrari. Oricat de proasta ar fi sonorizarea din Sala Palatului (si a fost, din nou, sub orice critica), vocea ei a detonat efectiv atmosfera.
Practic, de la prima piesa de pe Blood Like Lemonade, toata atmosfera s-a schimbat – publicul a stat mai mult in picioare, iar Skye putea foarte usor sa vina in mijlocul nostru si sa cante de acolo.
Dupa ce s-a plictisit sa bea singura, a inceput sa imparta tequilla si whisky cu spectatorii din primele randuri – deh, trebuia sa fie un motiv pentru pretul mai ridicat al biletelor acolo, nu? 
La final, dupa ce au incercat sa ne induca in eroare cu un deja banal “That was the end, bye bye”, a urmat un bis realmente excelent ales – Be Yourself si Rome Wasn’t Built in a Day. Breathless.
Per total – doar show-ul Massive Attack ma impiedica sa afirm ca a fost cel mai reusit concert vazut pana acum. De recomandat oricui, nu doar fanilor Morcheeba.
Barcelona 2010 – Partea IV: O seara magica pe Camp Nou
Jul 27Se putea, oare, sa nu existe o a patra parte a “epopeei” Barcelona? Evident ca nu. Pentru ca, dupa ce v-am plimbat prin parcuri, muzee si gradini, v-am hranit cu tot ce traieste in Marea Mediterana, ultima oprire n-avea cum sa fie alta decat uriasul Camp Nou.
Nota explicativa – aceasta ultima “vizita” n-a fost una intamplatoare, chiar din contra: data aleasa pentru vacanta a fost decisa de ultimul meci al La Liga 2009-2010, impotriva celor de la Real Valladolid. Am avut un “feeling deep inside” ca totul se va decide atunci, inca din martie (cand am rezervat calatoria). So…
Prima oprire? Nu, nu meciul… mai erau cinci zile pana atunci, si eu fierbeam de curiozitate – voiam sa vad fiecare centimetru din stadion. Am fost, inca din copilarie, atras ca un magnet de acest club, si nu aveam de gand sa las vizita pentru sfarsitul vacantei.
Asadar – prima oprire? Vizita oficiala a stadionului, but of course…
Pentru 17.5 EUR/persoana, ne-am plimbat de capul nostru prin intreg stadionul – am vazut vestiarele, mini-capela unde se roaga jucatorii, sala de conferinte, dusurile echipei, apoi am luat loc pe faimosul loc nr.10 (de unde vede meciul presedintele clubului). De aici, am coborat pana langa gazon, ne-am facut o tona de poze in toate ipostazele posibile, apoi am urcat la masa presei, sus de tot.
A urmat un tur al muzeului clubului, printre zeci de trofee, tricouri legendare si pereti tapetati cu premiile primite de club in decursul a celor peste 100 de ani de existenta, am luat loc in sala de proiectie unde se derulau mii de imagini din meciurile Barcei… si, intr-un final, am ajuns – rupti de oboseala – la iesirea din stadion, ultima oprire a turului fiind chiar magazinul oficial.
Mi s-a parut un truc foarte ingenios – scarile rulante duc direct la subsolul magazinului, fiind necesar sa treci printre toate produsele de acolo pentru a “scapa”. Eu n-am reusit prea usor (previzibil, nu?), am avut nevoie de un tricou personalizat care sa imi aminteasca de vizita.
Sa nu va inchipuiti ca personalizarea a fost o activitate “floare la ureche” – eu am avut proasta inspiratie sa imi fac tricoul in seara de dinaintea meciului, si am stat la o coada incredibila – practic, un intreg etaj al magazinului astepta in spatele meu (pentru ca eu am avut doar vreo 50 de oameni inainte:D). Sfat – daca vreti asa ceva, veniti de dimineata, in cursul saptamanii, si va fi liber.
Intr-un final a venit si ziua de duminica – si, evident, orasul fierbea de nerabdare. Am ajuns la stadion cu aproximativ 45 de minute inainte de meci, intr-un autocar plin de turisti germani.
Dupa cum eram obisnuit din minunata Romania, la un meci de o asemenea importanta ar fi fost nevoie de vreo 2 ore ca sa intre toata lumea – va puteti imagina ce soc am avut atunci cand i-am vazut pe toti 100 000 de spectatori (poate chiar mai multi) stand linistiti pe gazonul parcului de langa stadion, sau la terasa, parca fara vreo intentie sa prinda meciul inca de la inceput.
Portile de acces erau in continuare incuiate, si ceasul ne arata ca mai avem cam jumatate de ora la dispozitie. Era un feeling de genul “N-au cum sa intre atatia oameni in stadion in doar 30 de minute, fie murim sufocati – fie pierdem inceputul meciului”. Nimic mai fals – vreau sa va spun ca, in 10 minute, eram deja pe scaunele noastre si beam o cafea.
Detaliile “supriza” erau in spatele primului rand de porti… stadionul are 101 intrari, fiecare dintre ele avand 3 sau 4 nivele, care – la randul lor – duc catre sectoarele din tribuna. Nu imbulzeala, nu stres si alergatura pe scari si, mai ales, nu gardieni nesimtiti si perchezitii corporale la intrarea in stadion.
Din contra, intrarea se face relaxat, fara nici un fel de control (in afara cititorului de coduri de bare al biletelor), exista zeci de magazine de bauturi si mancare chiar inainte de intrarea in stadion.
My friends, a fost o placere sa descopar ca spaniolii n-au auzit de bisnita. O cafea costa la fel de mult la magazinele de langa stadion ca la orice chiosc amarat din oras, mancarea la fel (chiar daca nu sunt prea variate sortimentele… dar aici sunt deja fitos ), ba chiar si berea si racoritoarele aduse de personalul stadionului pana la scaun mi s-au parut decente ca pret.
Da, ati citit bine – e vorba de bere. Pentru ca aici nu sunt “cazuri bricheta” sau huligani care vin sa se bata cu jandarmii, ci doar oameni care vor sa vada un meci.
Mi-a facut placere sa vad familii intregi venite la meci (copii, parinti si nepoti) – oameni care, probabil, fac parte din socios (suporteri cotizanti) inca de la formarea clubului. De luat lectii…
Trebuie sa recunosc ca stadionul mi s-a parut cam mic la inceput – era gol si, sincer, nu parea deloc ca poate gazdui 90 000 de spectatori. Dar, atunci cand meciul a inceput si tribunele au devenit ticsite de spectatori (marea majoritate intrand in stadion cu 5 minute inainte), senzatia a fost ca suntem intr-un ocean, nu intr-un stadion.
Ce s-a intamplat pe gazon a cazut in plan secundar – da, echipa a batut cu 4-0, am cantat pana am ragusit amandoi, am dansat cand fluierul final a adus echipei un nou titlu de campioni… dar astea sunt simple detalii. Sa fii acolo, intre atatia oameni, a fost o experienta unica.
Finalul meciului a adus, pe langa trofeul campionilor si baia in sampanie a echipei, un show excelent de artificii. As fi facut mai multe poze ale momentului, dar a fost genul de experienta care trebuie vazuta pe viu. La final, cand ceasul trecuse de miezul noptii, ne-am indreptat spre iesire – obositi si inca impresionati, fredonand pana la hotel cantecul oficial al clubului.
Dragi cititori, va anunt ca povestea Barcelonei, editia 2010, se incheie aici. Sper ca nu v-am plictisit prea tare cu atatea paranteze si detalii si, mai mult, sper ca am avut si eu un merit, cat de mic, in cazul in care v-ati hotarat sa vedeti acest magnific oras.
Cat despre noi – cu siguranta vom mai reveni, fiind absolut necesar sa vedem si un Barcelona – Real. Dupa ce am convertit-o pe Claudia intr-un fan blaugrana (nu calcase in viata ei pe un stadion si, la final, canta mai tare decat mine), viitorul suna bine .
Si, daca tot veni vorba de cantecul echipei, va las in compania lui:
Tot el camp
és un clam
som la gent blaugrana
Tant se val d’on venim
si del sud o del nord
ara estem d’acord, ara estem d’acord,
una bandera ens agermana.
Blaugrana al vent
un crit valent
tenim un nom el sap tothom:
Barça, Barça, Baaarça!
Jugadors, seguidors,
tots units fem força.
Son molt anys plens d’afanys,
son molts gols que hem cridat
i s’ha demostrat, i s’ha demostrat,
que mai ningu no ens podrà torcer.
Blaugrana al vent
un crit valent
tenim un nom el sap tothom:
Barça, Barça, Baaarça!
Barcelona 2010 – Partea II: Pentru copilul din mine
Jul 06Spre surprinderea marelui public chiar exista o a doua parte pentru postul despre prima vacanta in Barcelona… chiar daca a trecut mai bine de o luna de cand ne-am intors de acolo. My bad.
Sa incepem cu inceputul… v-am zis deja despre “pulsul” orasului, despre cum e sa te plimbi pe strazile-furnicar din oras. Acum e timpul sa va arat si fata mai putin cunoscuta, cea care se ascunde in spatele zidurilor sau ale portilor. Muzee & stuff, adica. Dar nu fugiti, ca nu e chiar asa de plicticos.
Primul loc pe care n-aveti voie sa il ratati in Barcelona (si aici nu exagerez absolut deloc) este Muzeul de Stiinta (Cosmo Caixa, pe numele lui “local”). Repet, nu exagerez – pentru mine a fost cel mai interesant loc in care am fost vreodata.
Situat in cartierul de lux de la poalele dealului Tibidabo (unde casele par mai degraba conace), Cosmo Caixa este foarte ascuns de ochii turistilor – poti trece extrem de usor pe langa el fara a-l observa. Este construit pe marginea unui deal, nivelele fiind numerotate negativ (intrarea se face pe la parter, in varful dealului, toate celelalte etaje fiind “in jos”).
Pozele de mai sus sunt din diferitele camere ale acestuia – atractia principala este uriasa camera in care este recreata la scara reala padurea tropicala. I shit you not, te plimbi printre pomi de 15-20m inaltime, intr-un aer in care efectiv te scurgi din cauza umiditatii, poti privi din interiorul unei uriase scorburi de copac pestii (printre care si piranha, parca) si serpii care traiesc acolo. Si nu, nu sunt ingraditi in vreun fel (in afara unui Boa, din motive obiective), ci traiesc in acea camera fara a sti ca sunt intr-un muzeu. N-am fost in adevarata padure tropicala, dar aici mi s-a parut fenomenal.
A doua “piece de resistence” este Planetarium-ul. A fost din nou o “prima data”, am fost la show-ul care “povestea” crearea universului (Big Bang), ajungand de la simple constelatii pana la elemente ce tin de astrologie (de exemplu explicatia pentru denumirile zodiilor). Totul a fost organizat perfect, proiectia pe tavanul semisferic dandu-mi, pentru a cata oara in acea saptamana?, impresia ca am din nou 10 ani. Totul a fost tradus cu ajutorul unor mini-walkman-uri, evident.
Scara principala dintre nivele (pentru ca exista si lifturi si multe scari secundare) este construita in jurul unui copac urias, la fiecare jumatate de etaj existand sectiuni in acesta si explicatii pentru fiecare strat din scoarta lui.
Exista mai multe sali de proiectie (scurt metraje sau filme educationale, dupa caz), un al doilea planetariu mai restrans, intregi schelete de dinozauri chiar pe holurile dintre sali, restaurant si terasa, doua gradini si, printre alte lucruri pe care nu le-am mai tinut minte, un intreg etaj care ar putea fi usor numit Etajul Fizicii.
Aici avem, practic, exemple pentru fiecare lege a fizicii de care ne-am lovit vreodata – inductie, magnetism, fenomene optice, sonore (cu casti pentru a intelege exact), iluzionism… totul este acolo pentru cei care vor sa inteleaga de ce se intampla respectivul fenomen – si mai ales e interactiv. Locul e absolut urias si iti poti petrece acolo si o zi intreaga fara sa le vezi pe toate. In plus, intr-una dintre margini, langa camera padurii tropicale de care v-am povestit la inceput, exista niste panouri uriase care contin fie evolutia tuturor animalelor (atat cronologic, cat si din punct de vedere a speciilor), fie a plantelor.
Cat costa intrarea la un asemenea muzeu? Pai… 2E pentru muzeu si 1,5E pentru Planetarium (si elevii, studentii si pensionarii au 1E reducere). Repet, n-aveti voie sa il ratati, mai ales la un asa pret.
Doua scurte opriri pentru o dupa amiaza ar fi Muzeul Maritim (Museu Maritim) si Aquarium (L’Aquarium de Barcelona), aflate amandoua la distanta de 3-400m de Drassanes (statie de metrou).
Muzeul Maritim este destul de mic – practic are doua-trei sali cu machete de vapoare sau exemple de componente ale vapoarelor la scara reala si reprezentari ale porturilor din lume in anumite perioade, o sala mai mare in care e un model full-size al unui vapor din antichitate (nu stiu daca e real, nu scria pe nicaieri) si o sala de lectura, cu extrem de multe materiale din domeniu. In ultima n-am intrat.
Aquarium-ul, un loc extrem de mediatizat, este OK pentru pierdut 2-3 ore – practic, aici poti vedea orice peste care exista sau a existat vreodata (cel putin, asta a fost impresia), dar mai ales poti hoinari in jurul sau chiar prin interiorul culoarelor construite intr-un acvariu gigant. Aici sunt si multi rechini – motiv pentru care exista sportul extrem al locului: sa faci scuba-diving printre ei. Eu n-am indraznit
Mi s-a parut foarte interesant ca fiecare specie avea descriere extinsa in dreptul acvariului, nefiind niste simple exponate din care vizitatorii sa nu inteleaga nimic.
Biletul la Muzeul Maritim este 2,5E, iar cel la Aquarium e ceva mai scump – 17,5E. Cel de-al doilea merita cu adevarat pentru acvariul cel mare, nu neaparat pentru restul pestilor pe care ii poti observa – si asta pentru ca veti vedea mai jos ca mai exista un aquarium in oras.
Unde anume? Pai… e destul de logic – la Gradina Zoologica (Barcelona Zoo).
Eram extrem de aproape sa o “ratam” pe aceasta – am ajuns acolo din pura intamplare – eram, de fapt, in cautarea mamutului urias si a parcului Ciutadella, doar ca am coborat la statia gresita. Gradina este, in fond, in interiorul parcului, ocupand mai mult de jumatate de in el.
Uitati de tot ce stiti despre o gradina zoologica. Nu va ganditi la cateva alei cu putine custi, animale moarte de foame si paznici plictisiti – pur si simplu va vor pica maxilarele atunci cand veti vedea ce inseamna conceptul de gradina zoologica pentru spanioli.
Noi ne-am plimbat vreo 3 ore si jumatate si n-am reusit sa vedem chiar tot. Sunt 70 de “custi” individuale, uriase, si vreo 25 de mini-pesteri tematice. Am pus cuvantul custi intre ghilimele pentru ca n-am vazut o singura bara metalica in intreg complexul – daca va puteti imagina.
Animalele foarte periculoase sau cu mobilitate extrem de mare (care ar putea scapa usor) sunt ingradite prin santuri cu apa late (cum erau cele care fortificau castelele in antichitate) sau prin pereti de sticla. Majoritatea pasarilor n-au nici urma de gard (exceptii fiind papagalii) si zboara liber prin gradina cand se plictisesc de spatiul propriu – mai ales paunii, care ne-au urmarit indeaproape pe toata durata vizitei.
Pesterile tematice includ pasari, reptile, pesti si maimute (3 la numar) – dar e posibil sa fi ratat cateva. Aici e aquarium-ul care l-ar putea inlocui cu usurinta pe cel de care v-am vorbit anterior.
Totul e organizat ireprosabil – spatiile animalelor sunt imense si gandite in asa fel incat vizitatorii sa aiba acces perfect la ele (ca vizibilitate), fiecare animal are denu mire, poveste si pozit ie in regn (cine ii sunt pradatorii, etc), pesterile sunt perfect intretinute si absolut totul e curat. Mai putin la bizoni, unde pute cam ca in intreaga noastra Gradina Zoologica
Nu va speriati de pretul de la intrare – un bilet costa 16E, dar merita din plin. Singurul meu regret e ca nu am venit aici cand aveam cu adevarat 10 ani, cu siguranta as fi pierdut saptamani intregi.
Va voi spune din nou, chiar daca am facut-o si in prima parte – ai nevoie de o viata pentru a vedea tot in orasul asta – v-am povestit de 4 muzee, dar mai sunt cel putin alte 30 pe care n-am avut timp sa le vizitam.
De ce am ales acest titlu? Pai… pentru ca mi-a luat mult timp sa imi revin din starea de copil fascinat de totul ce vedea in jurul lui in care am intrat la fiecare din locurile de mai sus (si nu numai).
Voi reveni cat de curand si cu cateva povestiri culinare…
Weekend de concerte (2): Gotan Project @ Sala Palatului
Jun 29Vineri, 25 Iunie 2010 – o zi perfecta pentru un concert de (electro)tango, nu? Asa am crezut si eu atunci cand am cumparat biletele, imi imaginam o dupa-amiaza calduta si o seara pe masura – in schimb, am avut parte de o ploaie foarte enervanta si temperaturi de noiembrie. Not that nice.
Nu mica mi-a fost mirareaa sa vad oameni dansand tango in ploaie, la mai mult de o ora inainte de inceperea concertului – nu stiu daca erau de la vreo scoala de dansatori sau doar voiau sa sfideze vremea urata de afara, dar mi-a placut la nebunie!
Odata ajunsi in sala, situatia s-a schimbat radical – venisem pregatit pentru un show in primul rand al publicului, asa cum vazusem in nenumarate filmulete de pe youtube, unde sali pline dansau impreuna pe ritmurile franco/argentinienilor. No such luck here, din pacate – am vazut unul, maxim doua cupluri care dansau nestingherite printre randuri, restul fiind “ca la teatru”.
A fost prima data cand i-am vazut pe Gotan, dar mi-a placut. N-a fost genul de show exploziv, care sa smulga minute de aplauze frenetice, ci mai degraba un spectacol discret, de bun-simt. N-au venit nici cu dansatori, ci s-au concentrat doar pe ce cantau, ritmurile fiind excelent de bine acompaniate de imaginile de pe ecranul de proiectie din spatele lor.
Ma asteptam sa aud mai multe melodii “clasice”, macar Revancha del Tango sau Last Tango in Paris, dar n-a fost cazul. In fond, a fost un concert de promovare pentru “Tango 3.0” si n-avea cum sa ma deranjeze prea tare ca acesta a fost centrul atentiei. Si e chiar un album foarte reusit, o idee mai matur decat ce au lansat pana la el.
Per total, a fost un show impecabil, mult peste asteptarile mele – anumite momente m-au lasat cu gura cascata (gen doamna din penultima poza, care canta fara nici o problema la trei instrumente simultan).
Chiar daca nu am avut parte si de dansatori (fie ca erau adusi de trupa, fie ca erau din public), senzatia ramasa dupa concert a fost ca ar fi putut canta si 10 ore fara sa ma plictisesc vreun pic. O bila neagra pentru public, totusi – nu au cerut bis, pur si simplu au parasit scena plictisiti la finalul concertului.
