Galerie foto – O plimbare prin Iasi (restanta din Noiembrie 2010)
Feb 07Era si un text scris undeva la o masa din “La Bolta Rece”, dar nu reusesc sa imi mai aduc aminte unde l-am salvat. Asadar, va las in compania fotografiilor facute in cea mai recenta calatorie (din pacate, pentru ca as vrea sa calatoresc mai mult) 
Pareri, critici, stuff like that? 
Niu Ier Rezolusan. Kind of, adica. Gen.
Jan 03Lene multa, demotivare, oboseala, si mult somn. Asa mi-am terminat anul.
Daca tot vad pe fiecare blog rezumate a ceea ce au realizat in 2010, prefer sa fac un top al fail-urilor personale, pe anul care (din fericire) s-a terminat. Duca-se.
- Cautat angajator cu capul pe umeri si simt de raspundere. Gasit doar angajator.
- Cautat motivatie sa raman in vanzari. Inca o mai caut…
- (urmare logica) Cautat job care sa merite efortul trezirii de dimineata in tara asta minunata. Idem.
- Mentinut blog si scris constant pe el. Realizat doar 25% si uitat de el.
- Obtinut mari foloase din absolvirea facultatii in Iulie. Hahaha, inca imi vine sa rad…
- Tinut legatura cu prietenii care-mi erau candva dragi. Failed miserably, ofcors’.
- Pasat de familie si alti oameni care mi-au stat in drum… Mission failed.
But fear not, sunt inca viu si, sper eu, in putere. Revin cu articolele restante si niste schimbari in atitudine.
Away in real life
Nov 03… dupa sute de absente, apar si eu la sedinta si ma scuz in fata voastra…
Sunt prins cu treaba de ceva timp, se pare ca jobul imi mananca un pic mai mult timp decat ma asteptam, iar activitatile “extracuriculare” restul.
Tough life, nu? Revin cand ma-ntorc, cum ar zice un clasic.
Ma gasiti mai des pe Facebook, ca pe ala il am si pe telefon 
Interviuri, ca se poarta
Aug 04
- Eu: Si… cum se situeaza compania dumneavoastra in piata? Puncte forte, puncte slabe…?
El: Pai, stam bine.
Eu: Ce inseamna “bine”? Sunteti lideri de piata?
El: Nu… dar stam bine.
(blank mental din partea mea) - Eu: Obiectivele palpabile ale postului ar fi…? Cat de mult trebuie sa vanda respectivul?
El: Evident, cat mai mult! (cu un zambet idiot pe fata, de parca era miezul curului in momentul ala)
Eu: (stanjenit ca trebuie sa explic ce voiam sa spun) Pai, da… dar niste criterii de evaluare a performantei trebuie sa existe, nu?
El: (dupa o pauza lunga, dar fara a da semne de prea multa gandire) Sa vanda cat mai mult. Daca e totul in regula, se mai adauga si ceva la salariu (cu o expresie smechero-comica pe fata, de parca negocia la rosii in piata)…
Cam asa s-a purtat discutia de astazi la “marele” interviu unde am fost invitat. Peste un teanc de hartii aruncate aiurea, fata in fata cu un director de vanzari care parea adunat de la cooperativa lui Ceasca, lucrurile n-au fost niciodata atat de clare: eram in locul nepotrivit. By a long shot, chiar.
N-am pretentii exagerate, oameni buni. Dar, cand o firma deschide un post care, macar pe hartie, pare interesant – dar nu isi face macar cel mai de bun simt plan pentru acesta, absolut nimic – atunci e evident cam ce calitate au managerii acesteia. Apoi, cand afli ca descrierea oficiala a postului e doar o mica parte din fisa acestuia, filmul devine tragicomic si usa pare mult prea departe…
Cateodata am o placere sadica sa intreb cate un “don Giovanni” cu cravata descheiata si parul iesind din ea (cum era si cel de astazi) detalii SF – gen planuri de viitor apropiat/indepartat al companiei, puncte slabe si forte in comparatie cu piata si metode de contracarare a acestora, proiecte de “crestere” a personalului si de inductie a celor noi… si atunci lucrurile devin cu adevarat amuzante. Am vazut zeci de moduri de balbaiala si chiar reactii nervoase, de genul “de ce te intereseaza?”, dar nu ma satur de sportul asta extrem.
N-are rost sa mint, am dat si de suficienti oameni cu capul pe umeri, care isi meritau din plin titulatura postului. Dar… mai multi sunt cei care angajeaza “ca pe santier”, la romanescul “ce-o fi” – cine stie, poate nimeresc jackpot-ul si le intra pe mana vreun super trooper.
Pe de alta parte, tot astazi am fost placut impresionat de o HR Recruiter de la una din companiile mai discrete de pe piata din Romania – in afara de interviul impecabil pe care l-am avut cu ceva timp in urma (primul a fost cu ea, urmatorul cu clientul ei), m-a sunat astazi sa afle cum a decurs si cel de-al doilea. Profesionisti exista, pacat ca sunt atat de putini.
End of part 1. Urmeaza a doua… sunt convins (ca doar n-a secat putul de manageri de carton).
Piata muncii – criza sau incompetenta?
Nov 14Zilele trecute imi aruncam un ochi pe unul din marile site-uri aducatoare de joburi (nu mai tin minte exact despre care dintre ele era vorba, totusi) – primisem recomandare pe mail cum ca un anumit job mi s-ar fi potrivit. Intr-adevar, era un post de Business Developer & Regional Sales Manager (!!!) care arata interesant. Eram aproape sa aplic cand am vazut jos “La acest job au aplicat deja 1800 de candidati” si m-am gandit… E foarte profunda criza asta daca au ramas pe drumuri aproape 2000 de potentiali Business Developeri, nu?
Serios vorbind, piata muncii din Romania se scalda in cea mai mare hazna din ultimii 10 ani – si asta nu din cauza bau-bau-lui numit criza economica. In peripetiile mele de anul acesta am reusit sa cunosc tot felul de oameni (directori generali, de HR sau pur si simplu “negrisori de plantatie” delegati sa angajeze) – si daca as trage o linie acum bilantul ar fi dezastruos.
Nu, nu ma laud ca as fi un profesionist absolut si imi cad gradele daca discut cu oameni cu putina experienta in recrutare, in nici un caz. Din contra, cele mai placute experiente le-am avut cu oamenii care nu se aflau in domeniu de prea mult timp.
Fie ca e vorba de nesimtiti care nu au chef sa citeasca in intregime CV-ul angajatilor, incompetenti care nu au nici cea mai vaga idee ce ar trebui sa discute cu un candidat sau retardati care nu sunt in in stare sa redacteze un anunt amarat fara a comite zece dezacorduri sau patru cacofonii, singura constanta pe care am observat-o este gandirea pur romaneasca: lasa ca are balta peste, sunt suficienti candidati care vor sa se angajeze la noi – de ce sa ne mai dam silinta?
Dupa parerea mea, lucrurile stau altfel. Da, e adevarat ca sunt enorm de multi oameni care au ramas fara job si care au ajuns disperati din cauza bancilor care urmeaza sa ii lase fara casa, dar nu acestia ar trebui sa fie oamenii preferati de cei care fac acum angajari. Evident, un angajat cu multe rate e un angajat docil, care nu face nimic de capul lui si pupa talpa de sef la orice ora – de acolo si simpatia patronilor smecherasi pentru asemenea exemplare.
Personal, ma consider ocrotit de soarta – ma aflu intr-o situatie financiara extrem de blanda si nu sunt nevoit sa accept orice. Fiind obisnuit cu marea goana dupa angajati din anii trecuti (cand ajunsesem la un moment dat sa se liciteze salariul meu pentru a accepta o oferta de la o companie pe care prefer sa nu o numesc), adaptarea la romanismul anului care tocmai urmeaza sa se incheie in curand a fost asemenea escaladarii unei pante extrem de abrupte.
Nu mica mi-a fost mirarea cand intrebarile mele de la interviuri nu au primit raspunsuri, majoritatea patronilor folosind tactica “mersului pe burta” atunci cand trebuiau sa raspunda la intrebari de genul “Ce si-a propus compania in viitorul apropiat?”, “Ce avantaje aveti in piata, fata de competitite?”, “Angajarile se datoreaza unui plan de extindere sau sunt cauzate de plecarea altor angajati mai vechi?” s.a.m.d. Marea majoritate nu stiu ce vor sa faca, cum vor sa creasca, ca sa nu mai vorbim de strategii de piata si alte OZN-uri de genul asta, ba chiar cativa s-au simtit lezati ca trebuie sa dea socoteala unui biet candidat. Lamentabil.
Daca as avea propria companie si un potential candidat mi-ar adresa asemenea intrebari, iar eu n-as putea sa formulez niste raspunsuri coerente, as sta ceva timp pe ganduri.
Sigur aveam si o concluzie ascunsa pe undeva pe aici… voi reveni cu o continuare, de indata ce o voi gasi.
