Pe vremea noastra era mai bine…
Feb 24… gandeam in seara asta, in drum spre casa, intr-un moment de maxima iritare si senilizare timpurie.
Iritare pentru ca in jurul meu hahaiau niste semi-pirande de maxim 16 ani, intorcandu-se de la scoala, de parca se sparsese cortul de indieni. Evident ca erau albe ca laptele, doar comportamentul era imprumutat de la idolii pe care ii asculta pe la petrecerile de manele.
De ce senilizare timpurie?
Simplu – pentru ca am inceput sa uit si sa privesc lucrurile prin ochii unui batran morocanos. Cei pe care, cand aveam si eu 15-16 ani, ii uram maxim pentru ca nu aveau nimic in comun cu lucrurile care imi faceau placere, ba – mai mult – se straduiau sa le elimine (gen profesori care interziceau diverse lucruri, parinti care bagau placa cu “tineretul din ziua de azi”, s.a.m.d).
De fapt… lucrurile stau absolut la fel si acum. Nu ne prostim pe zi ce trece, chiar daca suntem tentati sa afirmam asta. Ba, din contra, IQ-ul global a crescut si – mai mult ca sigur – are toate sansele sa continue sa creasca.
Acum, ca mi-am mai calmat iritarea de mai devreme, observ ca singurul lucru care s-a schimbat sunt EU, mai precis punctul meu de vedere. Am obosit, am imbatranit putin, si – consider eu (usor arogant) – punctul meu de vedere a trecut de barierele adolescentei, mergand catre lucruri ceva mai consistente.
Imi amintesc de alta vorba mult prea uzitata si, in egala masura, eronata – Pe vremuri se facea muzica de calitate, nu ca acum. Nu vorbesc de cei pe care nu i-am prins decat prea putin (Eagles, Pink Floyd si alti grei), ci de Nirvana, Guns ‘n’ Roses, Bon Jovi (ala adevarat, nu gluma actuala 
), Metallica sau Rolling Stones sau Cranberries. Pentru fiecare melodie de calitate, au fost mii de alte balarii gen Aqua, Britney Spears sau alte boraturi de genul asta. Dar asa functioneaza mintea umana – tinem minte lucrurile care ne-au facut placere si tindem sa miniaturizam (sau sa le stergem complet) pe cele care nu ne-au placut.
E valabil si pentru filmele care apar – de trei ori pe ora imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad ca marea majoritate a filmelor de la cinema sunt fie remake-uri, fie brainless-flicks (cu arme si sfarcuri in rolurile principale), in timp ce putinele filme bune care apar sunt difuzate maxim 2-3 saptamani in vreo sala obscura (cu o mana de spectatori). De fapt, asa a fost dintotdeauna, si lucrurile abstracte sau de calitate reala nu fac bani (in afara de cateva exceptii, gen Memento). Si noi am vazut o tona de tampenii, gen Rambo, cand eram copii (nu ma intelegeti gresit, as revedea si acum Rambo… dar aia nu e cinematografie 
).
S-a umplut orasul de copii emo si de minipanarame (sau mino-panarame), dar si generatia mea a avut copiii aia distrusi in tricouri fosforescente (haus, haus, haus, haus), pastilati toata ziua si cu ochelari de soare. Doar un exemplu, ca pe restul le-am pierdut prin vreun sertar al memoriei…
Ce-i drept, observ doua mari diferente: varsta la care copiii actuali vor sa se maturizeze a scazut (si generatia ’90 a avut “defectul” asta, actualii coborand cu 3-4 ani sub ce percep eu normalitate), si instrumentele de falsa socializare au inlesnit grav de tot posibilitatea de a sta intre patru pereti, ca un cuc, dar sa crezi ca socializezi.
Nu sunt eu vreun mare expert in asa-zisa social media, dar e logic ca unul care isi petrece 80% din zi scriind statusuri pe Facebook sau tweet-uind, n-are mare legatura cu aerul din afara casei lui. Chiar daca o faci de pe blackberry, aifon sau alte tembelisme de genul asta, tot intre patru pereti (virtuali) te afli.
Dar… asta e o tema de discutie pentru o alta zi. M-am calmat, si asta conteaza cel mai mult.
Sper sa mai fie mult pana cand ma voi comporta cu adevarat ca un bosorog senil
Cursa de melci, editia “prima zapada”
Dec 16Nici n-a dat un praf de zapada si orasul a innebunit – cum si era de asteptat.
Nu inteleg logica de a merge cu maxim 20 KM/h pe un drum curat, fara urma de zapada (asezata, cel putin), polei sau alte cele – asa e tot orasul! Da, ninge, dar nu e nevoie sa mergem cu frana de mana trasa!!!
Am reusit sa fac drumul normal munca-acasa (~20 KM) in aproape doua ore. Oh joy, abia astept ziua de maine 
Voi ati mai ajuns azi acasa? 
Intrebari pentr-un pitic…
Aug 31Am revenit de pe varful norilor, aducand ploaia cu noi (pentru ca in Praga a plouat si a fost nor mai mereu, dar asta nu ne-a deranjat vreun pic), dar n-am reusit sa imi raspund la niste intrebari de-a dreptul elementare.
L-am intrebat chiar si pe unul dintre piticii din Kampa, si mi-a zambit amar. Trebuia sa mai petrec o viata langa el pentru a putea macar sa inteleg de ce lucrurile se intampla asa…
De ce oamenii zambesc cand treci pe langa ei?
De ce se aliniaza toti pe partea dreapta a scarilor, lasand stanga pentru cei grabiti?
De ce isi respecta toti munca si te ajuta fara sa ceara bani sau alte atentii?
De ce norii negri nu ii sperie si fiecare isi vede de drumul propriu?
De ce ploaia nu aduce noroi, ci doar racoare si aer curat?
De ce prefera calea corecta, in locul uneia mai scurte si mai usoare?
Doar atat am reusit sa rostesc, si apoi piticul s-a transformat in piatra – nu inainte de a ma ruga sa deschid ochii mult mai larg si sa incerc sa imi petrec mai mult timp intre ei, cei care au reusit – poate chiar sa devin unul dintre ei, atunci cand le voi semana suficient…
Sunset in Bucharest 10
Jul 13Fotografie facuta saptamana trecuta (cred ), de pe marginea Lacului Plumbuita.
