Despre superficialitate
Aug 14Dintotdeauna am fost vazut ca fiind un om superficial. Tot ce m-a inconjurat, tot ce m-a facut fericit vreodata, absolut totul a fost judecat ca un mijloc de a-mi satisface orgoliul, de a ma multumi doar pe plan fizic. Incepand cu prietenele care au fost sortite sa nu inteleaga nimic din ceea ce reprezint eu, continuand cu viata mea care a luat in mod constant turnuri neasteptate pentru cei din jur (cateodata ma intreb daca nu cumva au fost la fel de neasteptate si pentru mine) si incheind cu atitudinea mea fata de cei din jurul meu, toate aceste lucruri au fost menite sa dezamageasca oamenii din viata mea. Pana la urma, e foarte usor sa spui despre mine ca nu imi pasa de nimeni si de nimic in afara de mine, e convenabil sa mergi mai departe si sa ma lasi sa fiu asa cum crezi tu ca sunt…
Stii ca asta este cea mai buna arma de autoaparare? Acum probabil ridici din spranceana dezaprobator, dar sa stii ca am dreptate. Cum altfel poti vedea ce oameni vor sa te descopere, sa iti fie mai mult decat simple cunostinte? Desi este o mentalitate destul de intortocheata (tipica pentru mine), a dat roade mai mult decat ma asteptam. De aceea, cand ma vezi ca merg pe strada cu castile pe urechi, cu tigara in gura, fara cea mai mica apasare, gandeste-te ca eu sunt cel care a reusit sa filtreze oamenii, a indepartat fara vreun pic de efort oamenii ce nu au putut sa vada dincolo de invelisul de piele.
Nu incerc sa bravez. Am indepartat toti oamenii de care nu aveam nevoie in acest mod, dar am pierdut pe drum si cateva persoane pe care le-as vrea alaturi in aceasta secunda. Stii cum se spune, nimeni nu este perfect, iar eu nu ma pot abate de la aceasta vorba.
Merg in acest mod mai departe in viata. Macar in acest domeniu sa fiu si eu constant, pentru ca in celelalte am fost precum pulsul unui om – cand sus, cand jos…
Banuiesc ca nu am realizat absolut nimic prin randurile scrise mai sus, mai degraba mi-am mai atras cateva comentarii pe care nu ma intereseaza sa le aud.
Apasand taste…
Aug 05
Ma aflu din nou in fata tastaturii fara prea multe idei… pana la urma, am un site, se presupune ca am si ce scrie aici… nu? Nu.
Atunci de ce as mai scrie, mai bine citez cativa oameni si gata site-ul… Din nou nu.
Sunt eu. Sunt cel mai tare om de pe pamant. Imi conduc viata dupa propriile principii si nimic nu ma poate opri din drumul meu spre fericire. Pentru ca spre fericire ma indrept si eu, te indrepti si tu, pana si cersetorii din coltul strazii. Fals. Spre iluzii ne indreptam noi toti, dar in marea majoritate a cazurilor nu suntem capabili nici de atingerea lor. Asa e ca, in naivitatea ta, credeai ca sunt un ingamfat mai mare decat oricine cand ai citit inceputul acestui paragraf? Stai linistit, eram autoironic doar…
Ii vad in autobuz, ii vad pe strada, in baruri si oriunde as merge. Oameni loviti de viata inca de cand erau mici, de cand erau obligati sa care bagajele oamenilor mai in varsta si sa cedeze locul batranilor… Sunt aceiasi oameni care uita dupa ce au terminat liceul ca exista mai mult in viata decat acele 3 milioane si jumatate cu care pot plati chiria, intretinerea si ce mai e nevoie in familia lor. Nu pot spune ca ii urasc, mai degraba ii consider exemplele negative din viata mea.
Exemple negative – controversata notiune, avand in vedere ca exemplele mele au fost alese dintre oamenii care au socat, care au incalcat una sau mai multe reguli (si aici nu vorbesc de tampitii care spera sa se elibereze daca fac bungee jumping din cat mai multe locuri…).
De ce? Pentru ca este o placere enorma sa te evidentiezi unde nu ar trebui, sa excelezi in domenii intangibile de altii. Atat.
Revenind la amicii mei, colegii de suferinta din autobuze – ei sunt exemplele perfecte de oameni morti inainte de vreme. Si tu esti, probabil, unul dintre ei. Daca nu esti, tine-te bine, ca vei deveni cat de curand unul. Acum dai din cap dezaprobator, dar nu ai dreptate. Si eu recunosc ca ma voi recunoaste invins atunci cand nu voi mai avea de ce sa ma agat in viata, sper doar sa mor intr-un mod glorios inainte…
Nu, nu voiam sa ajung nicaieri cu discutia. Am spus si inainte ca am tastatura in fata si cam atat… Tu ce ai putea sa scrii? …
Asa ma gandeam si eu.
Multa galagie pentru nimic
Sep 28Exista cateva lucruri irepetabile in viata fiecarui om. In cazul meu, imi voi aminti mereu de primul sarut adevarat, de prima data cand m-am indragostit, de prima noapte de dragoste. Am inceput cu aceasta insiruire pentru ca urmeaza pentru mine prima zi de facultate. Fizic vorbind, si aceasta este irepetabila, dar importanta ei se va pierde in curand, acoperita de praful cursurilor interminabile, si de oboseala diminetilor de iarna, cand mi-as dori parca sa nu se mai incheie noaptea. Nu, nu are cum sa fie asa. Pentru ca asa a fost in liceu.
E tipic deja ca toata lumea sa spuna ca liceul a fost cea mai frumoasa perioada din viata lor. E un cliseu la care toata lumea recurge pentru ca, in cazul fericit, nu isi mai amintesc decat momentele bune, ori, si aici pot sa includ mult prea multa lume, prefera sa uite cum a fost si prefera sa fabrice amintiri false.
E dimineata si inca nu am inchis un ochi. Iata ca trag cat pot de mult de ultimele zile de libertate – in curand voi apartine unui sistem enervant, in care lucrurile se intampla la ore fixe. Chiar daca voi refuza sa ma supun lui, eu tot voi apartine acestui sistem, doar ca statutul meu se va modifica. E ca si cand un circuit blestemat al unui computer se hotaraste sa nu mai faca ceea ce trebuie sa faca… asta nu il face mai uman, mai putin circuit decat este, doar devine un lucru inutil. Rad ironic si imi amintesc cand, in urma cu cativa ani, spuneam ca toata societatea asta e un calculator mare, iar noi nu facem decat sa transmitem informatie. Oare este asa sau oboseala si-a pus amprenta pe logica mea?
Mi-ar placea totusi ca macar cateva lucruri din viata sa fie facultative. Fara a ne da seama ca nu e asa, spunem ca nu suntem obligati sa facem diferite lucruri, insa realitatea este ca, fara ele, suntem ca si morti – educatia, cat de putina ar fi, este un lucru fundamental, fara ea devenim ca acei oameni pe care ii vedem la coltul strazii (si care probabil ca au un venit de cinci-sase ori mai mare decat al nostru). Doar ca unii dintre noi tind sa exagereze si considera ca doar de educatie e nevoie pentru a reusi in viata. Nu e asa, stimati domni, fara scoala vietii poti sa ai si zece facultati, tot un incuiat fara perspective ramai. SI atunci de ce sa ma mai chinui sa invat sute de manuale, sa fiu olimpic… cand totul se rezuma la atitudine, la tupeu?
Ma uit pe strada la cei din jurul meu si realizez cat de mult urasc poporul roman. Acel mandru popor care se lauda cu iubirea de pamant, el imi provoaca voma. Nu sunt un ipocrit si nu spun ca am mentalitate de occidental, nu e cazul. Doar ca aceast mod de viata al omului prost, lipsit de idei, dar care se bate pentru glie, idee continuata si dincolo de Morometii lui Preda, pana in zilele noastre, ma face sa imi doresc din ce in ce mai des sa ma fi nascut intr-o alta tara, poate chiar pe alt continent, pentru a fi cat mai departe de Romania.
