Am reusit sa merg la cinema la ambele “renasteri” ale unor francize pe care le credeam moarte si ingropate – iar impresiile pe care mi le-au lasat sunt contradictorii.
Fiind un mare consumator de Star Trek – The Next Generation in copilarie, dar fara sa ma ating de The Original Series (din motivul diferentei de generatii, in principal), nu aveam cum sa ratez noul Star Trek.
Gandit ca o reabordare a vechilor aventuri ale lui Kirk si a lui Enterprise, filmul pleaca de la premisa unei alterari temporale. Ideea nu este deloc originala, dar se preteaza OK pe o franciza care nu prea mai avea alta varianta pentru renastere.
In primul rand, Kirk nu mai e Kirk. Cei care se vor astepta sa revada stereotipul capitanului atotstiutor din seriile originale – vor fi realmente dezamagiti. Prin prisma modificarii copilariei sale, avem parte de un Kirk cu alura de copil neinteles, pus pe batai. Restul echipajului mi s-a parut OK, cu marele castig Zachary Quinto (Sylar din Heroes, acum Spock), personaj care a “dus in spate” intregul film.
Per total, un film original, care nu se “ingroapa” in stereotipul Star Trek (moralitate, mesaj), ci merge pe o abordare mai vie, mai “action-like”. Nu va fi pe placul tuturor, dar pe mine a reusit sa ma tina entertained doua ore. Astept continuarea.
Cand iei o franciza ca Terminator, construita perfect de Cameron si scufundata inexplicabil de Jonathan Mostow, si i-o inmanezi lui McG (porecla autoatribuita de anonimul regizor de seriale Joseph McGinty), rezultatele sunt pe masura.
O sa o spun raspicat: Terminator Salvation e o umbra a ceea ce a fost aceasta serie. Lipsit complet de un scenariu coerent, filmul merge pe ideea razboiului man vs. machine. Ar fi fost OK si o astfel de abordare, daca scenariul si asa subtire nu ar fi avut mai multe gauri decat o bucata de svaiter.
Chiar si asa, as fi putut sa ii trec cu vederea regizorului toate aceste probleme, daca filmul ar fi trezit in mine vreun sentiment. Din pacate, m-a lasat complet rece. In primele trei filme aveam o lupta gen David vs. Goliat, un “truc” foarte inteligent. Aici, avest element lipseste cu desavarsire – o alegere in cel mai bun caz neinspirata.
Efectele speciale sunt chiar OK. E pacat ca acestea sunt chiar principala atractie a lui Salvation, in dauna scenariului. Concluzie? Nerecomandat fanilor primelor doua filme, dar cu siguranta pe placul generatiei Hi5, care apreciaza forma fara fond.
Inainte ca acest film sa vada lumina zilei, m-am delectat cu un serial bazat pe acelasi univers: Terminator – The Sarah Connor Chronicles, pe care il consider mult peste Salvation in materie de scenariu (serialul “umplea” spatiul dintre Terminator 2 si 3 si adresa niste intrebari chiar interesante). Din pacate, dupa seria 2 a fost anulat, din lipsa e audienta.
Continue reading