Praga 2010 – Partea II: Relaxare si visare pe malul Vltavei
Praga 2010 – Partea II: Relaxare si visare pe malul Vltavei
Oct 11Nici o minune nu dureaza mai mult de trei zile – in speta, lauda de sine referitoare la faptul ca voi posta imediat dupa ce vin din vacanta a fost doar partial corecta (33%, mai exact). Chiar si asa, n-am murit – si am revenit cu partea a doua.
Tineti minte ca vorbim despre luna august. Asta a fost, de fapt, mai mult o autoimbarbatare, ca sa nu ma mai uit cu tristete pe fereastra inundata de ploaia de noiembrie. Deh, intr-o viata viitoare va fi soare in anotimpul asta. Revenind…
Revenind – Praga, august. Dupa trei zile de alergatura tipic turistica, eram putin dezamagiti. Orasul era acelasi, oamenii erau cu siguranta aceiasi, dar senzatia nu era deloc cea pe care ne-o aminteam… faceam ceva gresit. Eram prea turisti.
Mergeam pe una din strazile din Orasul Vechi si am vazut-o, pe marginea unei cladiri – nepasatoare, relaxata si putin trista, ne privea pe toti cu un dispret care parca spunea “Ce faceti aici? Nu asa trebuie sa va petreceti viata, mereu pe fuga”. Chiar daca nu era decat o statuie (cea din prima fotografie de mai sus), mesajul ei mi-a explodat parca in minte, si totul s-a schimbat.
Wait, s-ar putea sa ma insel. S-ar putea ca ritmul pasilor nostri sa se fi schimbat atunci cand am pasit in tramvaiul nostalgic, linia 91 – cea in care timpul pare ca merge in sensul invers si anii ‘20 sunt la o “aruncatura de bat”. Mi-a parut rau ca niciunul dintre noi nu stia limba ceha, pentru ca vatmanul era extrem de generos cu informatiile despre locurile prin care treceam. Din cand in cand ne mai arunca cate o privire aspra, aparatul foto din mana mea neregasindu-se in peisajul vehiculului 
Ar putea fi chiar in urma intalnirii cu piticii din parcul Kampa – ei ne-au sprijinit pana cand picioarele nu ne-au mai durut prea tare, apoi ne-au explicat ca putem sa savuram aroma orasului si daca ne miscam ceva mai incet.
Cert este ca ne-am asezat pe o banca de pe malul Vltavei si am ignorat toate listele de “to do”, “to see” & co., cu care venisem pregatiti de acasa. Am ales cate o directie in care sa mergem si ne-am oprit de fiecare data in locurile care ni se pareau interesante.
Asadar, de la sud spre nord, pentru ca asa calatoream in fiecare dimineata (hotelul a fost aproape de Chodov):
1. Vysehrad. Singura statie de metrou de la suprafata, al doilea “castel” al orasului. Am pus ghilimele pentru ca nu este, asa cum ne asteptam, un castel in adevaratul sens al cuvantului. Este, mai mult, un domeniu foarte mare – in mijlocul caruia se afla o catedrala foarte mare (cu aspect de castel).
Domeniul, in sine, este o reala placere pentru o plimbare de dupa-amiaza (sau de dimineata, daca aveti hobby-uri gen mers la biserica & stuff) – la zece minute de mers pe jos de la statia de metrou.
Mi s-a parut un loc excelent pentru oricine – in afara unui parc urias (practic, tot domeniul poate fi considerat un parc), exista doua locuri de unde poti sa privesti orasul: unul in vest, pe langa zidurile exterioare, si unul in nord, practic PE ziduri (putin exagerat, dar asta a fost impresia).
Am vazut oameni facand jogging, altii plimband cainii si – cei mai multi – care faceau exact ce faceam si noi: admirau acoperisurile caramizii ale orasului. Imi pare rau ca nu am un asemenea oras si in Bucuresti – poate, in felul asta, nu as mai avea nevoie de atatea “scapari” ca sa pot respira.
Catedrala mi s-a parut OK, cu accentul pus pe “habar n-am cum ar trebui sa fie, din moment ce nu sunt un om religios”. Este imensa, oamenii vin aici chiar ca sa se roage, nu doar pentru fotografii.
Noi am nimerit in mijlocul unui platou al unui film (chiar in fata catedralei), a fost distractiv sa vedem cum se “aranjeaza” niste efecte speciale in direct 
2. Gradinile Vrtba. Un “secret haven” al orasului, ascunse in hatisul de strazi ale centrului vechi (aproape de Catedrala Sfantului Nicolae). Pentru 40 CZK ai parte de cel mai linistit colt al orasului.
E destul de greu de explicat in cuvinte, pentru ca ideea unei asemenea gradini merita mai degraba cateva sute de fotografii – practic, avem o gradina dispusa pe verticala, asemenea unei fantani cu 4-5 “niveluri” – doar ca, in loc de apa, avem parte de verde in toate nuantele posibile, condimentat cu niste flori ale caror culori tin mai degraba de notiunea de vis decat de realitate.
In caz ca v-am ametit prea tare, voi fi mai clar – nu aveti VOIE sa ratati gradinile Vrtba. Sunt convins ca veti trece pe langa ele de minim zece ori in cautarea obiectivelor traditionale. Opriti-va pentru macar o jumatate de ora si va veti simti ca si cand v-ati reincarcat bateriile.
Evident, n-avea voie sa lipseasca nici de aici un loc de unde poti admira orasul – la nivelul cel mai de sus, pare ca poti pune mana pe acoperisurile cladirilor din jur. Again, as vrea sa pot face asta zilnic.
3. Parcul din Kampa si Zidul lui Lennon. Un pachet din aceeasi categorie cu Vrtba – multa verdeata, doar ca e dispusa pe orizontala de aceasta data (socant, nu? ).
In parc exista si un muzeu ultra-sofisticat (art nouveau sau ceva de genul asta…), dar si piticii lui Cerny. La doi pasi de ei e si zidul lui John Lennon (de fapt, al fanilor acestora), plin de grafitti-uri extrem de haioase.
4. Pasajul Lucerna si Strada Nerudova. Doua locuri unde m-am simtit cu adevarat perfect, sunt practic cele mai reprezentative simboluri ale orasului vechi (dupa parerea mea).
In pasaj e si faimosul Cafe Lucerna, alaturi de cinematograful cu acelasi nume si multe magazine gen “Lipscani”. Tot gen “Lipscani” e si intreaga Nerudova, o strada incantatoare.
Se spune ca era strada negutatorilor in trecut – ce-i drept, acum acestia au facut loc cafenelelor si restaurantelor, dar atmosfera pare identica. Mi-au placut foarte mult si strazile micute cu care se intersecteaza Nerudova, majoritatea fiind aproape pe verticala .
5. Parcurile Letenske si Riegrovy. Atat am reusit sa vizitam dintre parcurile “traditionale” – Divorka Sarka fiind prea mare si prea departe.
Cum ni s-au parut?… Cred ca cel mai potrivit adjectiv ar fi “coplesitoare” – am fost indusi putin in eroare de notiunea romaneasca de “parc”, aici avem echivalentul unor intregi cartiere de-ale noastre.
Diferente foarte mari nu sunt, in afara dimensiunilor. Ce-i drept – n-am vazut jegul si dezinteresul din Romania, dar era de asteptat. Mi-a placut ca au automate de pungi pentru excrementele cainilor, insotite de instructiuni de utilizare
6. Metronomul din capatul podului Cechuv. Il descriu astfel pentru ca, mai mult ca sigur, nu veti sti sa ajungeti la el (noi am fost ghidati pe la Letenske Namesti, dar a fost o idee proasta).
Metronomul este, in sine, un mare pendul si nu reprezinta vreo mare inventie. Ce e impresionant e dealul pe care e pozitionat – in mod clar, cel mai placut loc unde poti sa pierzi vremea si sa privesti furnicarul orasului de sus.
E plin de skateri si grafitti-boys, dar nu e deloc o atmosfera neplacuta – daca nu aveam ghinionul sa ne urmareasca o furtuna in ziua respectiva, pierdeam minim 4-5 ore acolo.
7. Plimbarea cu vaporasul pe Vltava. Stiu, e primul lucru pe care il face orice turist in Praga, dar merita! Data trecuta era mult prea frig pentru asa ceva, ma bucur ca n-am uitat sa facem aceasta plimbare la “a doua fisa”
Am ales un vaporas micut, de 10-20 de persoane, si am avut parte de niste ghizi foarte amabili – ne-au povestit tot ce putea fi povestit despre oras, despre Karluv Most si ne-au dus chiar prin canalele din Kampa (acolo unde doar vasele mici pot intra).
8. Gradinile Regale din Castel. Doar gradinile, pentru ca n-am avut nici o secunda vreo intentie sa calcam in interiorul Castelului.
Relaxare (al catelea episod, oare?), multe flori si o multime de asiatici cu aparatele lipite de ochi – cam asta sunt Gradinile. Am fost si la sere, dar nu ne-au dat pe spate prea tare.
La doi pasi de gradini este si Senatul, cu al lui perete negru. Stiu ca suna stupid, dar asta este – un mare perete negru, plin de forme ciudate (par fete de oameni, animale, etc). N-am reusit sa aflu care e semnificatia lui, dar mi-a placut.
Dragii mei, cam atat imi permite inspiratia mea de moment sa debitez. Mi se pare nedrept sa inchei atat de brusc – pana la urma, Praga este si va ramane mereu orasul meu preferat.
Nu s-au schimbat prea multe de asta-iarna, in afara temperaturii: orasul este la fel de viu si vesel, oamenii placuti si aerul cald (metaforic vorbind). Am “stors” orasul de obiective, dar asta nu inseamna ca ne-am plictisit vreo secunda. Vom reveni de multe ori, presimt…
(urmeaza si o a treia parte, evident, cu arome de mancare ceha si multa cafea. stay tuned )
