Interesant: new English shit (2)
Oct 14… mai mult sau mai putin noi, actually.
Melodiile care imi stau pe creier in ultima saptamana (toate britanice, evident 
):
Praga 2010 – Partea II: Relaxare si visare pe malul Vltavei
Oct 11Nici o minune nu dureaza mai mult de trei zile – in speta, lauda de sine referitoare la faptul ca voi posta imediat dupa ce vin din vacanta a fost doar partial corecta (33%, mai exact). Chiar si asa, n-am murit – si am revenit cu partea a doua.
Tineti minte ca vorbim despre luna august. Asta a fost, de fapt, mai mult o autoimbarbatare, ca sa nu ma mai uit cu tristete pe fereastra inundata de ploaia de noiembrie. Deh, intr-o viata viitoare va fi soare in anotimpul asta. Revenind…
Revenind – Praga, august. Dupa trei zile de alergatura tipic turistica, eram putin dezamagiti. Orasul era acelasi, oamenii erau cu siguranta aceiasi, dar senzatia nu era deloc cea pe care ne-o aminteam… faceam ceva gresit. Eram prea turisti.
Mergeam pe una din strazile din Orasul Vechi si am vazut-o, pe marginea unei cladiri – nepasatoare, relaxata si putin trista, ne privea pe toti cu un dispret care parca spunea “Ce faceti aici? Nu asa trebuie sa va petreceti viata, mereu pe fuga”. Chiar daca nu era decat o statuie (cea din prima fotografie de mai sus), mesajul ei mi-a explodat parca in minte, si totul s-a schimbat.
Wait, s-ar putea sa ma insel. S-ar putea ca ritmul pasilor nostri sa se fi schimbat atunci cand am pasit in tramvaiul nostalgic, linia 91 – cea in care timpul pare ca merge in sensul invers si anii ‘20 sunt la o “aruncatura de bat”. Mi-a parut rau ca niciunul dintre noi nu stia limba ceha, pentru ca vatmanul era extrem de generos cu informatiile despre locurile prin care treceam. Din cand in cand ne mai arunca cate o privire aspra, aparatul foto din mana mea neregasindu-se in peisajul vehiculului
Ar putea fi chiar in urma intalnirii cu piticii din parcul Kampa – ei ne-au sprijinit pana cand picioarele nu ne-au mai durut prea tare, apoi ne-au explicat ca putem sa savuram aroma orasului si daca ne miscam ceva mai incet.
Cert este ca ne-am asezat pe o banca de pe malul Vltavei si am ignorat toate listele de “to do”, “to see” & co., cu care venisem pregatiti de acasa. Am ales cate o directie in care sa mergem si ne-am oprit de fiecare data in locurile care ni se pareau interesante.
Asadar, de la sud spre nord, pentru ca asa calatoream in fiecare dimineata (hotelul a fost aproape de Chodov):
1. Vysehrad. Singura statie de metrou de la suprafata, al doilea “castel” al orasului. Am pus ghilimele pentru ca nu este, asa cum ne asteptam, un castel in adevaratul sens al cuvantului. Este, mai mult, un domeniu foarte mare – in mijlocul caruia se afla o catedrala foarte mare (cu aspect de castel).
Domeniul, in sine, este o reala placere pentru o plimbare de dupa-amiaza (sau de dimineata, daca aveti hobby-uri gen mers la biserica & stuff) – la zece minute de mers pe jos de la statia de metrou.
Mi s-a parut un loc excelent pentru oricine – in afara unui parc urias (practic, tot domeniul poate fi considerat un parc), exista doua locuri de unde poti sa privesti orasul: unul in vest, pe langa zidurile exterioare, si unul in nord, practic PE ziduri (putin exagerat, dar asta a fost impresia).
Am vazut oameni facand jogging, altii plimband cainii si – cei mai multi – care faceau exact ce faceam si noi: admirau acoperisurile caramizii ale orasului. Imi pare rau ca nu am un asemenea oras si in Bucuresti – poate, in felul asta, nu as mai avea nevoie de atatea “scapari” ca sa pot respira.
Catedrala mi s-a parut OK, cu accentul pus pe “habar n-am cum ar trebui sa fie, din moment ce nu sunt un om religios”. Este imensa, oamenii vin aici chiar ca sa se roage, nu doar pentru fotografii.
Noi am nimerit in mijlocul unui platou al unui film (chiar in fata catedralei), a fost distractiv sa vedem cum se “aranjeaza” niste efecte speciale in direct 
2. Gradinile Vrtba. Un “secret haven” al orasului, ascunse in hatisul de strazi ale centrului vechi (aproape de Catedrala Sfantului Nicolae). Pentru 40 CZK ai parte de cel mai linistit colt al orasului.
E destul de greu de explicat in cuvinte, pentru ca ideea unei asemenea gradini merita mai degraba cateva sute de fotografii – practic, avem o gradina dispusa pe verticala, asemenea unei fantani cu 4-5 “niveluri” – doar ca, in loc de apa, avem parte de verde in toate nuantele posibile, condimentat cu niste flori ale caror culori tin mai degraba de notiunea de vis decat de realitate.
In caz ca v-am ametit prea tare, voi fi mai clar – nu aveti VOIE sa ratati gradinile Vrtba. Sunt convins ca veti trece pe langa ele de minim zece ori in cautarea obiectivelor traditionale. Opriti-va pentru macar o jumatate de ora si va veti simti ca si cand v-ati reincarcat bateriile.
Evident, n-avea voie sa lipseasca nici de aici un loc de unde poti admira orasul – la nivelul cel mai de sus, pare ca poti pune mana pe acoperisurile cladirilor din jur. Again, as vrea sa pot face asta zilnic.
3. Parcul din Kampa si Zidul lui Lennon. Un pachet din aceeasi categorie cu Vrtba – multa verdeata, doar ca e dispusa pe orizontala de aceasta data (socant, nu? ).
In parc exista si un muzeu ultra-sofisticat (art nouveau sau ceva de genul asta…), dar si piticii lui Cerny. La doi pasi de ei e si zidul lui John Lennon (de fapt, al fanilor acestora), plin de grafitti-uri extrem de haioase.
4. Pasajul Lucerna si Strada Nerudova. Doua locuri unde m-am simtit cu adevarat perfect, sunt practic cele mai reprezentative simboluri ale orasului vechi (dupa parerea mea).
In pasaj e si faimosul Cafe Lucerna, alaturi de cinematograful cu acelasi nume si multe magazine gen “Lipscani”. Tot gen “Lipscani” e si intreaga Nerudova, o strada incantatoare.
Se spune ca era strada negutatorilor in trecut – ce-i drept, acum acestia au facut loc cafenelelor si restaurantelor, dar atmosfera pare identica. Mi-au placut foarte mult si strazile micute cu care se intersecteaza Nerudova, majoritatea fiind aproape pe verticala .
5. Parcurile Letenske si Riegrovy. Atat am reusit sa vizitam dintre parcurile “traditionale” – Divorka Sarka fiind prea mare si prea departe.
Cum ni s-au parut?… Cred ca cel mai potrivit adjectiv ar fi “coplesitoare” – am fost indusi putin in eroare de notiunea romaneasca de “parc”, aici avem echivalentul unor intregi cartiere de-ale noastre.
Diferente foarte mari nu sunt, in afara dimensiunilor. Ce-i drept – n-am vazut jegul si dezinteresul din Romania, dar era de asteptat. Mi-a placut ca au automate de pungi pentru excrementele cainilor, insotite de instructiuni de utilizare
6. Metronomul din capatul podului Cechuv. Il descriu astfel pentru ca, mai mult ca sigur, nu veti sti sa ajungeti la el (noi am fost ghidati pe la Letenske Namesti, dar a fost o idee proasta).
Metronomul este, in sine, un mare pendul si nu reprezinta vreo mare inventie. Ce e impresionant e dealul pe care e pozitionat – in mod clar, cel mai placut loc unde poti sa pierzi vremea si sa privesti furnicarul orasului de sus.
E plin de skateri si grafitti-boys, dar nu e deloc o atmosfera neplacuta – daca nu aveam ghinionul sa ne urmareasca o furtuna in ziua respectiva, pierdeam minim 4-5 ore acolo.
7. Plimbarea cu vaporasul pe Vltava. Stiu, e primul lucru pe care il face orice turist in Praga, dar merita! Data trecuta era mult prea frig pentru asa ceva, ma bucur ca n-am uitat sa facem aceasta plimbare la “a doua fisa”
Am ales un vaporas micut, de 10-20 de persoane, si am avut parte de niste ghizi foarte amabili – ne-au povestit tot ce putea fi povestit despre oras, despre Karluv Most si ne-au dus chiar prin canalele din Kampa (acolo unde doar vasele mici pot intra).
8. Gradinile Regale din Castel. Doar gradinile, pentru ca n-am avut nici o secunda vreo intentie sa calcam in interiorul Castelului.
Relaxare (al catelea episod, oare?), multe flori si o multime de asiatici cu aparatele lipite de ochi – cam asta sunt Gradinile. Am fost si la sere, dar nu ne-au dat pe spate prea tare.
La doi pasi de gradini este si Senatul, cu al lui perete negru. Stiu ca suna stupid, dar asta este – un mare perete negru, plin de forme ciudate (par fete de oameni, animale, etc). N-am reusit sa aflu care e semnificatia lui, dar mi-a placut.
Dragii mei, cam atat imi permite inspiratia mea de moment sa debitez. Mi se pare nedrept sa inchei atat de brusc – pana la urma, Praga este si va ramane mereu orasul meu preferat.
Nu s-au schimbat prea multe de asta-iarna, in afara temperaturii: orasul este la fel de viu si vesel, oamenii placuti si aerul cald (metaforic vorbind). Am “stors” orasul de obiective, dar asta nu inseamna ca ne-am plictisit vreo secunda. Vom reveni de multe ori, presimt…
(urmeaza si o a treia parte, evident, cu arome de mancare ceha si multa cafea. stay tuned )
The Jolly Boys – Great Expectation
Oct 11
Mor de ras. Nu exagerez, de aseara rad incontinuu – motivul fiind acest album.
Nu numai ca n-am auzit in viata mea de acesti jamaicani, dar sunt recunoscator lui Petru de la Guerrilla pentru ca i-a inclus in playlist-ul de aseara.
A fost “love at first hearing”, in mod cert. Avem in fata un album exclusiv de cover-uri (de la Iggy Pop, Orbital sau Blondie pana la Amy Winehouse cu al ei Rehab), dar asta un soi de understatement: de fapt, sunt niste reinventari geniale ale unor piese si-asa excelente.
De ce rad, atunci? Pai… va las sa urmariti Rehab, pentru ca nu imi gasesc cuvintele:
Exact, sunt reali. Imaginati-va ca acesti seniori (in sensul real al cuvantului) canta de prin anii ‘50. Nu stiu unde au stat ascunsi pana acum, dar abia astept sa pun mana pe albumele lor mai vechi.
Si nu, nu e raggae – e mento, precursorul acestuia. Iar motive pentru a va recomanda Great Expectation ar fi mai mult decat suficiente:
Lista completa a pieselor de pe album:
1. The Passenger (Iggy Pop)
2. Perfect Day (Lou Reed)
3. Rehab (Amy Winehouse)
4. Nightclubbing (Iggy Pop)
5. Hangin` On The Telephone (Blondie)
6. Do It Again (Steely Dan)
7. Riders On The Storm (The Doors)
8. Golden Brown (The Stranglers)
9. I Fought The Law (The Crickets)
10. Ring Of Fire (Johnny Cash)
11. Blue Monday (Orbital)
12. You Can`t Always Get What You Want (Rolling Stones)
Skye + Tequilla = Love: Morcheeba @ Sala Palatului
Oct 08“Do you want to hear a song from MY new album?” intreba ea undeva pe la jumatatea concertului. Evident ca publicul a izbucnit intr-un “YEEEES” frenetic, dar un detaliu le cam scapa tuturor – nu era albumul EI, era al trupei in care canta. Se pare ca unele lucruri se uita mai greu (daca nu stiti la ce ma refer, Skye Edwards s-a intors in Morcheeba dupa o incercare de cariera solo).
A fost doar amuzant momentul, sunt sigur ca nimeni nu a fost cu adevarat oripilat de aceasta mica “scapare” din partea ei.
Dar sa incepem cu inceputul, pentru ca nu toata lumea stie despre ce vorbesc…
6 Octombrie 2010, Sala Palatului, Morcheeba – dupa ce i-am “scapat printre degete” in 2009 (cand au cantat in Fratelli, fara Skye), era aproape ilegal sa repet greseala. La opt fara cateva minute, stateam cuminte pe locul din sala.
In deschidere – Antarctica, un soi de Hooverphonic-Portishead-wannabe romanesc, un duo care intai ne-a adormit – apoi pur si simplu ne-a enervat. La inceput au fost banali, apoi au devenit enervanti. Inchipuiti-va un chin de aproape o ora (nici macar Martina n-a cantat atat in deschidere la Massive Attack – si fata aia chiar avea ce canta) si veti avea o parte din starea mea psihica de la ora noua. Mai erau 20 de minute pana incepea efectiv concertul si deja eram nervos.
”This better be worth it”, gandeam. Si chiar a fost, dupa cum urma sa vad.
Si-a aparut Skye, moment in care orice urma de nerv a disparut instantaneu – la un metru si (maxim!) jumate, englezoaica este energie pura. Nu a fost nevoie sa rosteasca mai mult de doua-trei fraze si lucrurile au revenit la normal. Showtime!
Eram curios ce vor canta – nu ma incanta ideea de un concert exclusiv Blood Like Lemonade, si am fost placut surprins: au inceput cu Big Calm (Big Sea si extraordinara Friction, care a ridicat oamenii in picioare), apoi au alternat Who Can You Trust? cu Charango.
Abia atunci a avut loc “evenimentul” despre care va spuneam la inceputul articolului. Fie ca a fost regizat sau doar sincer, ceea ce toata lumea urma sa vada era ca, per total, asistam la un concert Skye – Morcheeba fiind doar un soi de “special guest”.
Repet ceea ce am spus si in articolul despre Blood Like Lemonade – Skye fura tot show-ul, fie ca e pe scena sau pe disc, dar asta NU ESTE UN LUCRU RAU.
Credeti-ma pe cuvant – aceasta englezoaica este absolut incredibila! A dansat non-stop, a ras fara oprire (de cateva ori oprindu-se sa ne spuna ca ii e greu sa se concentreze la concert din cauza ca se distreaza prea tare in compania noastra), a baut tequilla si – in general – ne-a tinut pe toti in priza in fiecare secunda!
Dupa “reprezentatia” aceasta, Skye urca vertiginos in topul vocilor mele preferate – e o reala placere sa o asculti live, muuuult peste orice de pe inregistrari. Oricat de proasta ar fi sonorizarea din Sala Palatului (si a fost, din nou, sub orice critica), vocea ei a detonat efectiv atmosfera.
Practic, de la prima piesa de pe Blood Like Lemonade, toata atmosfera s-a schimbat – publicul a stat mai mult in picioare, iar Skye putea foarte usor sa vina in mijlocul nostru si sa cante de acolo.
Dupa ce s-a plictisit sa bea singura, a inceput sa imparta tequilla si whisky cu spectatorii din primele randuri – deh, trebuia sa fie un motiv pentru pretul mai ridicat al biletelor acolo, nu?
La final, dupa ce au incercat sa ne induca in eroare cu un deja banal “That was the end, bye bye”, a urmat un bis realmente excelent ales – Be Yourself si Rome Wasn’t Built in a Day. Breathless.
Per total – doar show-ul Massive Attack ma impiedica sa afirm ca a fost cel mai reusit concert vazut pana acum. De recomandat oricui, nu doar fanilor Morcheeba.
