Intrebari pentr-un pitic…
Aug 31Am revenit de pe varful norilor, aducand ploaia cu noi (pentru ca in Praga a plouat si a fost nor mai mereu, dar asta nu ne-a deranjat vreun pic), dar n-am reusit sa imi raspund la niste intrebari de-a dreptul elementare.
L-am intrebat chiar si pe unul dintre piticii din Kampa, si mi-a zambit amar. Trebuia sa mai petrec o viata langa el pentru a putea macar sa inteleg de ce lucrurile se intampla asa…
De ce oamenii zambesc cand treci pe langa ei?
De ce se aliniaza toti pe partea dreapta a scarilor, lasand stanga pentru cei grabiti?
De ce isi respecta toti munca si te ajuta fara sa ceara bani sau alte atentii?
De ce norii negri nu ii sperie si fiecare isi vede de drumul propriu?
De ce ploaia nu aduce noroi, ci doar racoare si aer curat?
De ce prefera calea corecta, in locul uneia mai scurte si mai usoare?
Doar atat am reusit sa rostesc, si apoi piticul s-a transformat in piatra – nu inainte de a ma ruga sa deschid ochii mult mai larg si sa incerc sa imi petrec mai mult timp intre ei, cei care au reusit – poate chiar sa devin unul dintre ei, atunci cand le voi semana suficient…
Inapoi in Praga…
Aug 18
Iarna trecuta ne-am vazut implinit doar o jumatate de vis – am vazut Praga, dar am fi vrut sa ramanem acolo. Acum (la inceputul saptamanii viitoare, de fapt) ne intoarcem acolo pentru a trai cea de-a doua jumatate si – cine stie? – sa ramanem acolo, pe malul Vltavei, unde sufletele noastre s-au simtit in sfarsit “acasa”.
Intre timp, il las pe Zachary sa va plimbe pe muzica mea preferata…
Cat despre blog… sper ca acolo imi voi regasi inspiratia si dorinta de a mai scrie, indiferent de locul unde o voi face. Acum nu sunt capabil de mai mult de doua randuri, din pacate.
Interviuri, ca se poarta
Aug 04
- Eu: Si… cum se situeaza compania dumneavoastra in piata? Puncte forte, puncte slabe…?
El: Pai, stam bine.
Eu: Ce inseamna “bine”? Sunteti lideri de piata?
El: Nu… dar stam bine.
(blank mental din partea mea) - Eu: Obiectivele palpabile ale postului ar fi…? Cat de mult trebuie sa vanda respectivul?
El: Evident, cat mai mult! (cu un zambet idiot pe fata, de parca era miezul curului in momentul ala)
Eu: (stanjenit ca trebuie sa explic ce voiam sa spun) Pai, da… dar niste criterii de evaluare a performantei trebuie sa existe, nu?
El: (dupa o pauza lunga, dar fara a da semne de prea multa gandire) Sa vanda cat mai mult. Daca e totul in regula, se mai adauga si ceva la salariu (cu o expresie smechero-comica pe fata, de parca negocia la rosii in piata)…
Cam asa s-a purtat discutia de astazi la “marele” interviu unde am fost invitat. Peste un teanc de hartii aruncate aiurea, fata in fata cu un director de vanzari care parea adunat de la cooperativa lui Ceasca, lucrurile n-au fost niciodata atat de clare: eram in locul nepotrivit. By a long shot, chiar.
N-am pretentii exagerate, oameni buni. Dar, cand o firma deschide un post care, macar pe hartie, pare interesant – dar nu isi face macar cel mai de bun simt plan pentru acesta, absolut nimic – atunci e evident cam ce calitate au managerii acesteia. Apoi, cand afli ca descrierea oficiala a postului e doar o mica parte din fisa acestuia, filmul devine tragicomic si usa pare mult prea departe…
Cateodata am o placere sadica sa intreb cate un “don Giovanni” cu cravata descheiata si parul iesind din ea (cum era si cel de astazi) detalii SF – gen planuri de viitor apropiat/indepartat al companiei, puncte slabe si forte in comparatie cu piata si metode de contracarare a acestora, proiecte de “crestere” a personalului si de inductie a celor noi… si atunci lucrurile devin cu adevarat amuzante. Am vazut zeci de moduri de balbaiala si chiar reactii nervoase, de genul “de ce te intereseaza?”, dar nu ma satur de sportul asta extrem.
N-are rost sa mint, am dat si de suficienti oameni cu capul pe umeri, care isi meritau din plin titulatura postului. Dar… mai multi sunt cei care angajeaza “ca pe santier”, la romanescul “ce-o fi” – cine stie, poate nimeresc jackpot-ul si le intra pe mana vreun super trooper.
Pe de alta parte, tot astazi am fost placut impresionat de o HR Recruiter de la una din companiile mai discrete de pe piata din Romania – in afara de interviul impecabil pe care l-am avut cu ceva timp in urma (primul a fost cu ea, urmatorul cu clientul ei), m-a sunat astazi sa afle cum a decurs si cel de-al doilea. Profesionisti exista, pacat ca sunt atat de putini.
End of part 1. Urmeaza a doua… sunt convins (ca doar n-a secat putul de manageri de carton).
Visul unei zile de august…
Aug 02E august. In cazul in care asta nu va spune mare lucru, va anunt ca e luna care ma ademeneste cel mai mult sa ma relaxez, sa devin parte din caldura din jurul meu, sa uit de bani, probleme si obligatii – si sa ma simt bine. Just like that, fara dezavantaje.
Despre ce naiba vorbesc? Pai… despre un sezlong, mult soare si o bautura extrem de rece – si nimic mai mult. Si ganduri care fug catre locurile unde doresc sa ajung (si de unde nu e deloc obligatoriu sa imi doresc sa ma intorc). Like…
1) Jamaica. Pentru ca, in fond, nici un alt loc din lume nu ma face sa ma simt mai bine decat plaja. Atata timp cat simt nisipul sub talpi si ritmurile de raggae in urechi, nu are cum sa fie decat raiul meu.
2) China, pentru care nici n-ar trebui sa scriu un motiv – pur si simplu pentru ca ar fi, dupa parerea mea, o calatorie care mi-ar putea schimba definitiv viata.
Vreau sa ma plimb pe Marele Zid, sa ma pierd pe hutong-urile din Beijing, prin Orasul Interzis sau, pur si simplu, sa privesc furnicarul orasului… dar, mai ales, vreau sa am minim o luna sa vad tot ce inseamna aceasta uriasa tara.
3) Japonia – tot Asia, dar cu totul alt stil de viata.
Vreau sa vad o primavara acolo, la sarbatoarea infloririi ciresilor, sa simt cum e sa te plimbi printr-un oras ca Tokyo (poate cea mai mare curiozitate a mea) si sa vad lumea de la fereastra etajului 100. Si… last, but not least, vreau sa pasesc pe insula Hashima (sau Gunkanjima), ca un exercitiu a ceea ce inseamna pustietatea. Sau sa incerc o plimbare morbida prin Aokigahara…
4) Franta. Pentru ca, oricat de mult as uri poporul si limba lor, gandul ca exista niste orase mai boeme decat Praga ma fac sa imi pregatesc deja un rucsac.
Da, probabil ca mi-ar placea sa ma plimb prin Paris, printre milioane de alti turisti aflati in cautarea acelui ceva imposibil de descris in cuvinte.
Fuck that, am fost si voi fi mereu un romantic incurabil – cand vine vorba de plimbari pe stradute inguste si dulciuri mancate la restaurante ca cel din prima poza, I’m taken. Deci… Franta e in lista, chit ca e vorba de Paris sau… sa zicem, Riquewihr.
5) Italia – in mare parte pentru ca exista un loc magic acolo, numit Cinque Terre.
Sigur ca nu m-ar deranja sa ma prefac ca sunt un snob si sa colind magazinele din Milano, dar… in marea parte a timpului, mi-ar placea sa stau pe malul Mediteranei si sa mananc cel mai bun peste din lume (asa cum este supranumit cel facut acolo), in timp ce admir apusul soarelui…
Well, my friends (cum zice povestea), portia mea de visare va lua o scurta pauza. As fi scris vreo 25 de tari in care vreau sa ajung, fiecare cu povestea ei, dar prefer sa fac asta in pasi mici, sa nu raman visator chiar toata viata.
Pareri…?
