Barcelona 2010 – Partea I: Un oras viu
May 21Bine v-am regasit! Aerul ne-a purtat de data asta prin Barcelona (si am fost norocosi sa nu fim blocati la sol de infamul Eyjafjallajökull). Schitasem chiar si un articol pompos care urma sa relateze tot ce a fost si ce n-a fost Barcelona… dar nu mai e nevoie de el, pentru ca nu e momentul pentru texte pline de stereotipuri.
First of all – din toata Spania, Barcelona a fost orasul in care mi-am dorit de mic sa ajung. Sa fie simpatia pentru clubul de fotbal sau fascinatia pentru ce a construit Gaudi acolo – cert e ca mi-am spus mereu ca voi ajunge sa vad acest oras.
Va voi spune de la inceput ca nu a fost chiar ceea ce ma asteptam, cel putin nu la prima vedere – eram pregatit sa pun piciorul intr-un oras boem (remember Praga?), cu multe strazi inguste, colorat in nuantele art-nouveau-ului mai sus mentionatului Gaudi – pe scurt, un oras in care sa ma pierd cu usurinta.
Am fost socat sa gasesc, in schimb, un oras-furnicar – faimoasa La Rambla mi-a semanat mai mult cu un fluviu de munte, cu oamenii pe post de picaturi de apa (si nu e neaparat o exagerare, credeti-ma). Fiecare cladire semnata de Gaudi adaposteste mii de turisti (in interior si in jurul ei), fiecare piata din centrul vechi e ca un magnet pentru turistii veniti in cautarea acelui oras boem care mi se intiparise in imaginatie.
Intr-un fel, Barcelona are o doza destul de mare de romantism, de boem – singura problema este ca sunt atat de multi turisti acolo incat risti sa pierzi scopul vizitei, risti sa devii rapid doar un gura-casca de pe Passeig de Gracia sau La Rambla, mai mult cu ochii dupa “statuile vii” de acolo sau dupa chilipiruri in piete. Dar am reusit – dupa o perioada scurta in care m-am confundat cu zumzetul orasului – sa revin si sa caut linistea pe strazile mai “ferite” si in parcurile care – fara nici o urma de indoiala – m-au lasat cu gura cascata.
Daca planuiti sa mergeti pentru prima data in Barcelona, permiteti-mi sa va dau un sfat: nu va duceti doar la locurile pe care le gasiti pe toate ghidurile de vacanta de pe net. Dincolo de Sagrada Familia (impunator dar, in ultima instanta, o vizita care a fost la limita banalului – si aici nu ma refer la arhitectura, ci doar la senzatia generala), Casa Batlo, La Pedrera sau Muzeul Gaudi din Parcul Guell, orasul inseamna mult mai mult decat Gaudi.
Te poti pierde cu usurinta in cartierul Gotic si sa te simti la fel ca in Praga, te poti relaxa la una din terasele din rau-famatul Raval (cartierul de imigranti, care – paradoxal – mi s-a parut cel mai placut loc de relaxare), la umbra uriasei pisici-statuie, poti merge pe malul marii si sa iti lasi privirea sa se piarda printre miile de catarge din port, te poti racori la umbra uriasului mamut din parcul Ciutadella – totul pentru uriasul pret de cativa pasi.
Daca tot am adus vorba de Guell, pot spune ca peisajul din varful acestuia mi s-a parut incredibil – pur si simplu ai orasul la picioare. Noi am prins si un moment fenomenal – tot peisajul era inconjurat de o “cortina” de nori negri – nori care ne-au udat pana la piele pana sa ne dam seama (si, implicit, ne-au trimis la o sesiune de shopping de haine, ca sa avem cu ce sa ne imbracam pana la hotel). Dincolo de acest episod mai putin simpatic, parcul in sine e de dimensiunea unui sector de-al Bucurestiului.
Pe partea opusa a orasului este Montjuic-ul. Cu siguranta ati auzit de el, mai ales pentru faimoasele fantani arteziene care atrag atatia turisti in fiecare seara. Ei – noi n-am fost acolo pentru ele, ci doar pentru a ne bucura de o dupa-amiaza relaxanta si sa observam cum arata orasul si dinspre mare. Montjuic-ul in sine poate fi considerat un mini-oras, cu stadion propriu si cu o gramada de locuri de pierdut timpul. Noi am vrut sa ne invingem frica de inaltime si am
urcat cu telecabina, experienta absolut placuta si rapida.
Cu toate ca spaniolii ni se aseamana in suficiente domenii (circula haotic, se imping, nu sunt atenti), mi-a placut foarte mult ca lucrurile chiar functioneaza – metroul vine la 2-3 minute (maxim), totul e marcat perfect pentru a ajunge acolo unde doresti fara sa fie nevoie sa intrebi (de exemplu, in fiecare statie de metrou exista o zona a imprejurimilor, fiind suficient sa te uiti pe ea sau pe ghidul din partea de sus, cu sageti pentru fiecare destinatie, pentru a sti in ce directie sa mergi) si, in proportie de 99%, orasul isi respecta atat locuitorii, cat si turistii.
Nu va imaginati, totusi, ca aici avem parte de rigoarea nemtilor sau chiar a cehilor. Trenurile intarzie, gunoaie mai apar pe jos la sfarsitul zilei, plus ca avem parte de o gramada de tigani romani la fiecare colt de strada “turistic”, in cautarea a putin maruntis care sa ii ajute sa isi faca viata mai usoara.
Ca nivel de pret mi s-a parut mediu – pe un abonament pe metrou de 5 zile am platit 24 EUR, singurele intrari scumpe mi s-au parut cele de cladirile lui Gaudi (la Sagrada Familia era parca 12 EUR, plus inca 2.5 EUR pentru lift, la Batlo/Pedrera era in jur de 16-17 EUR), iar muzeele erau maxim 5-6 EUR, cel putin cele la care am mers.
Revenind la Sagrada Familia – pot spune ca e o cladire absolut incredibila – privita din exterior – dar ca vizita in sine nu prea isi are rostul. Tot interiorul este acop
erit de schele si materiale care nu te lasa sa vezi mare lucru, singura “atractie” propriu zisa fiind calatoria cu liftul. Singura problema a fost coada de 3-400 de oameni care asteptau sa urce in lift, moment in care am spus “pas” si ne-am indreptat spre locuri mai libere.
Poate ca nici varsta sau inclinatiile artistice nu m-au ajutat prea mult sa ma bucur de ceea ce am vazut in interior. Peste 20-25 de ani e posibil sa vad tot ce e in interior cu alti ochi, dar acum am fost pur si simplu “unimpressed”.
Concluzia acestei prime parti: e nevoie de o viata pentru a te bucura de tot ce are de oferit acest extraordinar oras. Poate pentru a le vedea o data iti ajung 2-3 saptamani, dar unele lucruri merita vazute zilnic. Mie mi-a intrat in suflet, alaturi de Praga.
Voi reveni cu celelalte trei “fete” ale orasului cat de curand 
Vamos a Barcelona… sau nu?
May 08
Luni e D-day (primul pe anul asta) – ar trebui sa plecam catre Barcelona. Dar se pare ca faimosul Eyjafjöll vrea sa ne dea cateva emotii inainte de plecare – Barcelona (si nu numai) a avut aeroporturile inchise toata ziua, din cauza noului nor de cenusa care a erupt din mai sus mentionatul vulcan.
Concret – specialistii spun ca ar trebui sa ma relaxez, ca maine se vor redeschide (pentru ca norul se va “rupe” in doua bucati – una catre ocean, a doua deasupra Frantei). So… somn de voie si bagaj facut agale de tot, ca sa nu cumva sa fie nevoie sa mai si despachetez
Inconjurul Brasovului in 48 de ore (Bucuresti – Rucar – Bran – Intorsura Buzaului – Bucuresti)
May 02Inainte de a va povesti scurta (dar extrem de relaxanta) calatorie din week-end-ul care abia s-a incheiat, as vrea sa punctez ca sunt un soi de junior in ceea ce inseamna turism in Romania.
Aceasta “evadare” n-a avut ca scop vizitarea de orase si obiective, ci mai degraba gasirea unor locuri in care sa nu mai simt suflul toxic al capitalei. Nu va voi spune despre castelul Bran, cetatea Rasnov sau Brasov, locuri batute si ras-batute de orice turist amator…restul articolului il puteti citi aici
