Phoenix – Wolfgang Amadeus Phoenix
Mar 13
Pot scrie cu litere imense “it’s been a while”, si nu cred ca ma poate contrazice cineva… Da, a trecut ceva timp de cand am mai postat aici ceva mai lung de 3 randuri, pentru ca a trecut la fel de mult timp de cand am mai avut timp disponibil pentru a-mi aduna gandurile. Mai mult, a trecut ceva timp de cand am mai ascultat ceva care sa merite mai mult de cateva minute de atencie. Evident, pana acum™.
Nu stiu, nu ma intereseaza la momentul actual si, cel mai probabil, nu cred ca imi va pasa vreodata cine sunt acesti francezi care se autointituleaza Phoenix. De ce? Pur si simplu pentru ca m-a prins atat de mult stilul lor, un soi de “we don’t give a fuck while driving 160km/h”, incat orice alt detaliu despre ei n-are relevanta.
Momentul in care am inceput sa ascult obsesiv Wolfgang Amadeus Phoenix (al patrulea album, by the way) a coincis si cu explozia pe care a avut-o trupa pe radiourile de pe meleagurile noastre – mai mult ca sigur, 1901 e una dintre acele piese pe care le-ati auzit de o suta de ori in ultimele doua-trei luni (dar, evident, habar n-aveti cine o canta). Si – da, 1901 e excelenta, repetitia ei nereusind sa ma faca sa ma satur de ea.
Destula vorbarie fara rost – Phoenix n-au nevoie de asa ceva. Ca gen muzical, avem un soi de pop-rock nebunesc (cel putin, in prima parte a albumului), deosebit de intens, care te face sa nu iti dai seama ca cele 10 piese s-au si terminat si tu inca mai fredonezi versurile excelentei Lisztomania… si atunci te intrebi de ce sunt atat de putine.
Per total – unul dintre albumele cu adevarat originale ale anului care s-a incheiat de curand. Stiu ca nu este albumul lor de debut, dar prefer sa il compar doar cu restul aparitiilor semnate de alti artisti. Auditie placuta!
0 comments