Piata muncii – criza sau incompetenta?
Piata muncii – criza sau incompetenta?
Nov 14Zilele trecute imi aruncam un ochi pe unul din marile site-uri aducatoare de joburi (nu mai tin minte exact despre care dintre ele era vorba, totusi) – primisem recomandare pe mail cum ca un anumit job mi s-ar fi potrivit. Intr-adevar, era un post de Business Developer & Regional Sales Manager (!!!) care arata interesant. Eram aproape sa aplic cand am vazut jos “La acest job au aplicat deja 1800 de candidati” si m-am gandit… E foarte profunda criza asta daca au ramas pe drumuri aproape 2000 de potentiali Business Developeri, nu?
Serios vorbind, piata muncii din Romania se scalda in cea mai mare hazna din ultimii 10 ani – si asta nu din cauza bau-bau-lui numit criza economica. In peripetiile mele de anul acesta am reusit sa cunosc tot felul de oameni (directori generali, de HR sau pur si simplu “negrisori de plantatie” delegati sa angajeze) – si daca as trage o linie acum bilantul ar fi dezastruos.
Nu, nu ma laud ca as fi un profesionist absolut si imi cad gradele daca discut cu oameni cu putina experienta in recrutare, in nici un caz. Din contra, cele mai placute experiente le-am avut cu oamenii care nu se aflau in domeniu de prea mult timp.
Fie ca e vorba de nesimtiti care nu au chef sa citeasca in intregime CV-ul angajatilor, incompetenti care nu au nici cea mai vaga idee ce ar trebui sa discute cu un candidat sau retardati care nu sunt in in stare sa redacteze un anunt amarat fara a comite zece dezacorduri sau patru cacofonii, singura constanta pe care am observat-o este gandirea pur romaneasca: lasa ca are balta peste, sunt suficienti candidati care vor sa se angajeze la noi – de ce sa ne mai dam silinta?
Dupa parerea mea, lucrurile stau altfel. Da, e adevarat ca sunt enorm de multi oameni care au ramas fara job si care au ajuns disperati din cauza bancilor care urmeaza sa ii lase fara casa, dar nu acestia ar trebui sa fie oamenii preferati de cei care fac acum angajari. Evident, un angajat cu multe rate e un angajat docil, care nu face nimic de capul lui si pupa talpa de sef la orice ora – de acolo si simpatia patronilor smecherasi pentru asemenea exemplare.
Personal, ma consider ocrotit de soarta – ma aflu intr-o situatie financiara extrem de blanda si nu sunt nevoit sa accept orice. Fiind obisnuit cu marea goana dupa angajati din anii trecuti (cand ajunsesem la un moment dat sa se liciteze salariul meu pentru a accepta o oferta de la o companie pe care prefer sa nu o numesc), adaptarea la romanismul anului care tocmai urmeaza sa se incheie in curand a fost asemenea escaladarii unei pante extrem de abrupte.
Nu mica mi-a fost mirarea cand intrebarile mele de la interviuri nu au primit raspunsuri, majoritatea patronilor folosind tactica “mersului pe burta” atunci cand trebuiau sa raspunda la intrebari de genul “Ce si-a propus compania in viitorul apropiat?”, “Ce avantaje aveti in piata, fata de competitite?”, “Angajarile se datoreaza unui plan de extindere sau sunt cauzate de plecarea altor angajati mai vechi?” s.a.m.d. Marea majoritate nu stiu ce vor sa faca, cum vor sa creasca, ca sa nu mai vorbim de strategii de piata si alte OZN-uri de genul asta, ba chiar cativa s-au simtit lezati ca trebuie sa dea socoteala unui biet candidat. Lamentabil.
Daca as avea propria companie si un potential candidat mi-ar adresa asemenea intrebari, iar eu n-as putea sa formulez niste raspunsuri coerente, as sta ceva timp pe ganduri.
Sigur aveam si o concluzie ascunsa pe undeva pe aici… voi reveni cu o continuare, de indata ce o voi gasi.
