Scurt metraj: “Fa?a galben? care râde”

N-am mai vazut de enorm de mult timp un scurt metraj. Azi, in unul dintre rarele momente care ma prind in fata televizorului, am dat peste Fa?a galben? care râde, semnat de Constantin Popescu Jr. (unul dintre regizorii “mix”-ului Amintiri din Epoca de Aur) si cu Luminita Gheorghiu si Teodor Corban in roluri principale (nu ca ar mai exista si unele secundare).

Mi s-a parut foarte bun. Cred ca voi repeta experienta, cat mai curand.

Sesiune foto: antrenament pentru Himalaya

Tocmai am descoperit ca doi dintre pisoi s-au hotarat ce vor sa se faca atunci cand vor fi mari: alpinisti.
Dupa cateva runde de catarari in cires, cei doi s-au alaturat grupului si au continuat antrenamentele prin cateva runde de kung-fu (un stil nou, care implica si muscaturi).

Cand s-a vazut depasita de situatie, Blonda s-a retras si le-a aratat tuturor ce parere are despre ei (ultima fotografie).

La Roux

Daca tot eram in urma cu cateva zile la capitolul “ce produc englezii imi provoaca stari de bine”, momentan doar in domeniul muzical, am decis sa aprofundez si sa imi aplec urechea o idee mai “hotarat” asupra unei trupe care mi s-a parut interesanta.

Poate ca voi ati auzit deja de ea, caz in care scuza mea ar fi ca sunt de ceva vreme in total contratimp cu “ce se asculta”, “ce se poarta” si, in general, cu toate “ceseurile”.
Trupa despre care vorbesc se numeste La Roux, este din Brixton si canta o combinatie de electropop/electronica care mi-a atras atentia instantaneu, de la chiar piesa de debut a albumului, In For The Kill.

Nu stiu daca e doar din cauza ca nu sunt chiar un fin cunoscator al pop-ului (si variatiilor acestuia), dar sound-ul mi s-a parut foarte original. Energic, puternic, chiar putin violent (in sensul bun), sound-ul celor doi englezi este, ca sa folosesc o expresie de-a lor, incredibly fresh.

Ce mi-a placut in mod special, in afara sound-ului, a fost chiar faptul ca acesta a fost arhisuficient. In mod normal, ma feresc ca de dracu’ de nume gen Lilly Allen, Sugababes sau alte exemple de “vedete” pop, poate si din cauza continutului muzicii lor. Sincer, am ascultat acest album cap-coada de minim 10 ori si nu am simtit nevoia sa inteleg despre ce canta aceasta bizara domnisoara. Cand m-am concentrat si pe ceea ce debiteaza, am fost dezamagit. Same old girly shit, versuri trase parca la indigo dupa trupele de care tocmai am spus ca ma feres. Acest aspect a fost o crunta dezamagire.

Cu mici exceptii (in principal, o scapare numita Cover My Eyes, care chiar nu are ce sa caute pe un asemenea album), La Roux e un album neasteptat de intens si de corect dozat. Mi-e greu sa imi imaginez pe cineva care ar reusi sa se plictiseasca ascultandu-l, mai degraba riscul ar fi necesitatea unei pauze la jumatatea lui.

Chiar daca nu este, din punct de vedere al continutului, un album revolutionar (nici pe departe), va recomand La Roux pentru multitudinea de moduri in care trupa isi exprima energia: anumite momente va vor da senzatia unui rollercoaster, lucru destul de rar in muzica lansata in ultimii ani. Auditie placuta!

Vand Nokia 2700 Classic si 2330 Classic NOI

Tocmai au venit, si tocmai se vand. Sunt noi si abia sosite de la Vodafone (au garantie 2 ani, daca nu ma insel).
N-am de gand sa le folosesc vreodata (am deja doua telefoane si n-am ce sa fac cu ele)
Doritorii sa imi dea comment aici, mail la c o s t i n n i t e s c u @ g m a i l . com, sau telefon la 0 7 6 4 2 4 0 7 9 3.

Nokia 2700 Classic (specificatii complete, review) – 300 RON
GSM quad-band 850/900/1800/1900
Dimensiune ecran: 2,0"
Camer? de 2 megapixeli, Zoom digital 4x
Rezolu?ie: 320 x 240 pixeli (TFT QVGA), 262.144 de culori
Acumulator standard Nokia BL-5C Li-Ion de 1020 mAh
Durat? de convorbire (maxim?): GSM – 6 ore 25 minute
Durat? maxim? în regim de a?teptare: GSM – 299 de ore
Slot pentru cartel? de memorie microSD de pân? la 2 GB (hot swap)
Memorie intern? dinamic? de 32 MB, Conector microUSB, USB 2.0, Muf? audio de 3,5 mm

Nokia 2330 Classic (specificatii complete) – 150 RON
Acoperire EGSM în band? dubl? 900/180 ?i GSM 850/1900
Camer? VGA
Dimensiune ecran: 1.8"
Rezolu?ie: 128 x 160 pixeli (TFT), 65 000 culori
Acumulator Li-Ion BL-5C de 1020 mAh
Durat? de convorbire (maxim?): 4 h 48 min
Durat? maxim? în regim de a?teptare: 540 h

Link-ul thread-ului de pe ComputerGames: click

Interesant: new English shit

As usual, tot ce e nou si imi place se trage din UK.

Inferno Sunset

Inferno Sunset by ~c05t1n on deviantART

Piata muncii – criza sau incompetenta?

Zilele trecute imi aruncam un ochi pe unul din marile site-uri aducatoare de joburi (nu mai tin minte exact despre care dintre ele era vorba, totusi) – primisem recomandare pe mail cum ca un anumit job mi s-ar fi potrivit. Intr-adevar, era un post de Business Developer & Regional Sales Manager (!!!) care arata interesant. Eram aproape sa aplic cand am vazut jos “La acest job au aplicat deja 1800 de candidati” si m-am gandit… E foarte profunda criza asta daca au ramas pe drumuri aproape 2000 de potentiali Business Developeri, nu?

Serios vorbind, piata muncii din Romania se scalda in cea mai mare hazna din ultimii 10 ani – si asta nu din cauza bau-bau-lui numit criza economica. In peripetiile mele de anul acesta am reusit sa cunosc tot felul de oameni (directori generali, de HR sau pur si simplu “negrisori de plantatie” delegati sa angajeze) – si daca as trage o linie acum bilantul ar fi dezastruos.
Nu, nu ma laud ca as fi un profesionist absolut si imi cad gradele daca discut cu oameni cu putina experienta in recrutare, in nici un caz. Din contra, cele mai placute experiente le-am avut cu oamenii care nu se aflau in domeniu de prea mult timp.

Fie ca e vorba de nesimtiti care nu au chef sa citeasca in intregime CV-ul angajatilor, incompetenti care nu au nici cea mai vaga idee ce ar trebui sa discute cu un candidat sau retardati care nu sunt in in stare sa redacteze un anunt amarat fara a comite zece dezacorduri sau patru cacofonii, singura constanta pe care am observat-o este gandirea pur romaneasca: lasa ca are balta peste, sunt suficienti candidati care vor sa se angajeze la noi – de ce sa ne mai dam silinta?

Dupa parerea mea, lucrurile stau altfel. Da, e adevarat ca sunt enorm de multi oameni care au ramas fara job si care au ajuns disperati din cauza bancilor care urmeaza sa ii lase fara casa, dar nu acestia ar trebui sa fie oamenii preferati de cei care fac acum angajari. Evident, un angajat cu multe rate e un angajat docil, care nu face nimic de capul lui si pupa talpa de sef la orice ora – de acolo si simpatia patronilor smecherasi pentru asemenea exemplare.

Personal, ma consider ocrotit de soarta – ma aflu intr-o situatie financiara extrem de blanda si nu sunt nevoit sa accept orice. Fiind obisnuit cu marea goana dupa angajati din anii trecuti (cand ajunsesem la un moment dat sa se liciteze salariul meu pentru a accepta o oferta de la o companie pe care prefer sa nu o numesc), adaptarea la romanismul anului care tocmai urmeaza sa se incheie in curand a fost asemenea escaladarii unei pante extrem de abrupte.

Nu mica mi-a fost mirarea cand intrebarile mele de la interviuri nu au primit raspunsuri, majoritatea patronilor folosind tactica “mersului pe burta” atunci cand trebuiau sa raspunda la intrebari de genul “Ce si-a propus compania in viitorul apropiat?”, “Ce avantaje aveti in piata, fata de competitite?”, “Angajarile se datoreaza unui plan de extindere sau sunt cauzate de plecarea altor angajati mai vechi?” s.a.m.d. Marea majoritate nu stiu ce vor sa faca, cum vor sa creasca, ca sa nu mai vorbim de strategii de piata si alte OZN-uri de genul asta, ba chiar cativa s-au simtit lezati ca trebuie sa dea socoteala unui biet candidat. Lamentabil.

Daca as avea propria companie si un potential candidat mi-ar adresa asemenea intrebari, iar eu n-as putea sa formulez niste raspunsuri coerente, as sta ceva timp pe ganduri.

Sigur aveam si o concluzie ascunsa pe undeva pe aici… voi reveni cu o continuare, de indata ce o voi gasi.

Sesiune foto: somn si relaxare in iarba

Finally, un weekend cu vreme umana. Pisoii au profitat de ocazie si s-au tolanit prin iarba (au existat si niste runde serioase de wrestling intre ei, dar n-am fost suficient de “pe-faza” incat sa le “prind” in fotografii.

Interesant: Blue Foundation – Little by Little

O noua melodie care mi-a ramas intiparita in minte… mi se pare extrem de linistitoare.

Moby – Wait for Me

Stiu ca n-am mai scris de mult ceva despre ce muzica noua am mai ascultat – si asta pentru ca am avut o perioada in care n-am avut noroc de albume reusite, drept urmare am insistat pe muzica descoperita cu ceva timp in urma. Cateva exceptii au existat, totusi, noul Wait for Me – semnat de Moby – fiind undeva in varful “listei”.

Moby a insemnat intotdeauna pentru mine muzica nocturna. Fie ca a fost vorba de melancolicul Play (un album fenomenal), visatorul 18 sau mult mai energicul Hotel (care mi-a parut in anumite momente mai mult un pariu al americanului decat o adevarata evolutie muzicala pentru el), am avut intotdeauna probleme cu ascultarea muzicii lui inainte de ora 22:00.
Drept urmare, e inutil sa mai spun ca Wait for Me are, in mare, aceleasi “instructiuni de utilizare”.

Daca ar fi sa compar aceasta noua inventie cu albumele anterioare, ar fi corect sa il pozitionez foarte aproape de Play si 18, dar cu mult deasupra lui Hotel. Daca v-au placut primele doua, cu siguranta Wait for Me va va “manca” enorm de multe ore de auditie. In schimb, cei care au descoperit Moby abia la momentul Hotel ar putea avea cateva probleme de acomodare – acum negativele sunt mult mai “blande”, un numar destul de mare de piese reprezentand mai degraba companii perfecte pentru momentele de introspectie ale ascultatorilor decat pentru o seara in club. Din acest punct de vedere, sunt 100% multumit de directia aleasa de Moby.

Mi-ar fi greu – chiar foarte greu – sa ii gasesc defecte acestui album. Din punct de vedere muzical, nu este “mainstream stuff”, dar acest lucru nu poate fi decat un lucru bun. Continutul este insa punctul forte – Wait for Me reprezentand o invitatie la o calatorie alaturi de un artist sincer, care nu se straduieste sa isi acunda starile prin care trece.

Pale Horses, Shot in the Back of the Head (al carei videoclip poarta semnatura lui David Lynch), Wait for Me, Isolate si Study War au fost melodiile care m-au “ravasit” cel mai tare. Restul de 11 piese sunt si ele excelente, fara exceptie. Vocea lui Moby se aude doar pe Mistake, din pacate.

Ca incheiere, Wait for Me este poate cel mai interesant album pe care l-am ascultat in acest an – si o experienta pe care nu prea ati avea voie sa o ratati. Mie mi-a mers direct la suflet.