Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring

Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring

Sep 26

… sau cum a reusit cinematografia coreeana sa transmita in doua ore mult mai mult decat au facut-o aproape toate filmele Hollywood-ului din ultimii 20 de ani

SpringSummerFall[1] Recunosc, pana la inceputul acestui an nu dadeam doi bani pe cinematografia asiatica. Cu toate ca eram constient de numarul impresionant al filmelor coreene sau japoneze care primeau premii pe la toate festivalurile la care participau, ceva ma impiedica sa accept ca imi erau necesare.

A fost nevoie de un artist ca Chan-wook Park pentru a observa ca efectul culturii cinematografice orientale asupra mea e diametral opus celui occidental – stiu, poate parea destul de evident pentru majoritatea oamenilor, vorbim de doua culturi extrem de diferite, dar efectul constientizarii acestor diferente se aseamana cu sentimentul unui copil care tocmai a realizat ca a devenit adult.

Filmul din titlul articolului poate fi caracterizat usor ca un paradox: reuseste sa fie uimitor de simplu si, cu toate acestea – ofera pe tava enorm de multe invataturi despre viata. Nu va indepartati, nu vorbim de filosofie sau psihanaliza, Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring (sau Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom) se aseamana cu o scufundare intr-un rau racoros de munte, fiecare spectator avand libertatea de a intelege in felul lui scopul acesteia.

Chiar daca nu am obiceiul de a va povesti decat foarte putin, va voi dezvalui ca filmul e impartit in cinci acte – cele cinci etape din viata unui calugar budist: copilul (inocenta), adolescentul (iubirea), adultul (libertatea), omul peste care a trecut timpul (regretul) si batranul (renasterea si reinceperea ciclului), in ultima parte personajul fiind interpretat chiar de regizorul Kim Ki-duk.
Din punct de vedere artistic, nu am ce sa ii reprosez filmului: imaginile, muzica si intreaga atmosfera sunt de domeniul povestilor care ma fascinau in copilarie; iar ca si mesaj, pot spune ca a fost unul dintre cele mai puternice filme pe care le-am vazut pana acum.

Voi reveni si cu celelalte perle ale cinematografiei asiatice pe care am avut placerea sa le savurez.
Vizionare placuta!

Leave a Reply